Vis implinit...

"Noi podoabe pomii-ncarca..."

Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Şi vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.
Doamna Iarna-n goană trece
În caleşti de vijelii –
Se turtesc de gemul rece
Nasuri cârne şi hazlii.
Prin odăi miroase-a pâine,
A fum cald şi amărui
Zgreapţănă la uşă-un câine
Să-şi primească partea lui…
Tata iese să mai pună
Apă şi nutreţ la vacă;
Vine nins c-un fel de brumă
Şi-n mustăţi cu promoroacă.
Iar bunicul desfăşoară
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioară
Despre vremuri de-odinioară,
Vremi ce-n veci n-au să mai fie.

(Nicolae Labis)...

Culorile toamnei...

"Unda marii se alinta..."

El cântă pe ţărm. Perfida,
unda mării s-alintă.
Ea zicea: Mă simt silfidă,
prinde-mă - şi sunt a ta...
Marea chicotea: - Ha! Ha!...
Şi-a sărit în apă fata.
Unda mării, înspumată,
doar atâta aşteptă.
Ca pe-o floare-n vânt o poartă
valul viu şi apa moartă.
El o caută-n zadar:
trupul ei mereu îşi pierde
în argint albastru-verde
auriul chihlimbar.
Iată - atingând nadirul
sânii goi şi trandafirul.
Dar cu mâna prin safire
pescuitu-i o poveste
fără margini, ca şi marea.
Consumată-n strălucire,
ziua nu le-a dat de veste
să-şi consume-îmbrăţişarea.
E târziu. Când - beat de dor -
el o prinde şi-o sărută,
unda mării scade, mută,
tremurând în jurul lor.
Unde-s ţărmurile?... Nu-s.
Doar azurul jos şi sus,
clatină pe valuri creţe
tulburată frumuseţe.
Toate-n jur se sparg, se curmă,
se desfac, se prăbuşesc.
Numai ei nu mai sfârşesc
sărutarea cea din urmă.
- Prinde-mă şi sunt a ta,
murmură apa lividă.
Iat-o prinsă! Dar a cui e?
Unde-i sprintena silfidă?
Unde-i cel ce-o caută?
Joacă apa amăruie
neagră-vânătă-verzuie. . .

(Stefan Augustin Doinas)

Fotografiile sunt facute de un bun prieten, Valentin Busuioc

"O lebada as vrea sa fiu..."

dacă aş fi pasăre,
aş vrea să fiu lebădă.
lebăda cunoaşte deopotrivă
plutirea şi zborul ...
deşi, cu glas fără de cântec,
ea spune celor ce-o privesc
despre blândeţe,
despre frumuseţe,
dar mai ales despre plutire.
când priveşti o lebădă
îţi tace inima,
iar ochii-ţi strălucesc
de-atâta alb şi aripi.
acolo, sus, e ca o cruce
ce-şi zbate braţele
să scuture din ele cuiul.
în cerul Tău eu, Doamne,
aş putea să fiu o lebădă?

(Elena Luminita Bouleanu )

fotografiile sunt facute de un bun prieten, Valentin Busuioc