Veniţi, privighetoarea cântă şi liliacul e-nflorit!

Andre Rieu

Dio, come ti amo ....

Non ho l'eta

Dacă aş fi...

Spune: ştii tu ce-i dorul de ducă?
Nu ştii.
Dacă aş fi pasăre, mi-aş lua zborul în stoluri,
să intru cu ele-n iernatic.
Urmele toate se şterg,
numai dorul muşcă sălbatic.

Dac-aş fi gând,
aş cutreiera toate ţărânile.
De-aş fi cărăuş,
aş bea apele din toate fântânile.
Dac-aş fi vers,
n-ar mai fi cânt necântat.
De-aş fi catarg,
aş vrea mările să le sparg.
Dar ce sunt? Nu ştiu...
În mine e tot ce aşteaptă să fiu.

Veronica Porumbacu

Rupte din soare...

Frumoasele cariatide

Noi doi...

Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.

Ana Blandiana

"Primavară, din ce rai nevisat de pământeni vii cu mândrul tău alai peste crânguri şi poieni?"

Aprilie

Baloane mari de spumă albă prin grădini
Şi zarzărul, şi vişinul, şi perii
Stau gata să se-nalţe din tulpini
Spre cerul primăverii...

George Topârceanu

\\// \\// \\// \\//

Fii bucuros, iubite, în iarba mătăsoasă ;
Parfumul primăverii se simte tot mai greu ;
Vezi, lunca-i înflorită şi cântă şi-i frumoasă.
Fii bucuros, iubitul meu !

Aduc în dar iubirii întregu-mi suflet ; vină
Să simţi mireasma dulce pe-ngustele cărări.
În falnica pădure, în ştearsa ei lumină,
Ce dulce-i împreună să rătăcim în zări.

E-atât de plin de farmec să mergi visând pe maluri,
Să mângâi clopoţeii de alb mărgăritar,
Să vezi cum, capricioase, vin valuri după valuri
Cu sârg ţesându-şi parcă, în jur, desenul clar.

Vom bea tot duhul molcolm al lui april, cu sete,
În inimă, sfârşeala să intre picurând ;
Apoi lăsa-vom ziua s-adoarmă pe-ndelete,
Ca să simţim iubirea asupră-ne veghind.

Fii bucuros, iubite, în iarba mătăsoasă ;
Balsamul primăverii se simte tot mai greu ;
Vezi, lumea înfloreşte şi cântă şi-i frumoasă,
Fii bucuros, iubitul meu !

Elena Văcărescu

Lumina Lui nicicând nu se va stinge...

Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale ;

Simt şi acum, pe prispă, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingăşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,

Şi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi “ziua bună”,
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bătrână ;

Se anunţa o mare sărbătoare,
Iar martoră era şi Luna plină :
Va coborî din morţi, spre Înălţare
Isus, a lui Maria, cu lumină !

Că începea aşa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Şi lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin uşa din cerdac,

Ne uşuram şi trupul de povară
Şi sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam şi eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit !)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh, la mâncare,
Că popa nu ştia, zicea bunica,

Dar totul se făcea cu rânduială
Şi toate le-aşezau la locul lor,
Ştiau bătrânii bine, fără şcoală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator…
……………………………………
În miez de noapte, satu-n aşteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paşte şi lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-aşteptau pe masa plină
Sfinţite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năştea şi la-nvierea Lui,

Şi câtă bucurie, ‘ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare şi cu mic,
“Cristos a înviat ! Adevărat !”
Pe pajiştea cusută-n borangic.

Aş vrea să vin din nou în satul meu,
În zi de Paşti, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare…

E Paşte iar şi Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge…

Simt o speranţă-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua şi sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.

Valeriu Cercel