miercuri, 29 august 2018

" Acesta-mi este sfatul "



Nu este ușor
Niciodată
Să încetezi a gândi urât 
Despre alții.
Normal ar fi să intri în prietenie
Cu cineva
Care a realizat, personal, o mare performanță.
Apoi,
S-ar putea să se agațe de tine
Ceva
Din acel
Farmec
Incontestabil.

( Hāfez )


marți, 28 august 2018

Şi





Fără motiv
Încep să zburd ca un copil.
Şi
Fără motiv
Mă transform într-o frunză
Care este ridicată atât de sus
Încât sărut gura Soarelui
Şi mă topesc.
Şi
Fără motiv
O mie de păsărele
Îmi aleg creştetul capului pentru a ţine o conferință
Unde îşi trec una alteia
Paharele cu vin
Şi partiturile cântecelor sălbatice.
Şi
Pentru toate motivele existente
Încep întru eternitate
Să râd şi să iubesc.

( Hāfez )

duminică, 26 august 2018

Culorile verii

























sâmbătă, 25 august 2018

miercuri, 22 august 2018

" Am jinduit toată viaţa după lucruri frumoase "




Este adevărat,

Eu nu sunt cel aşteptat.
Eu nu iau munţii în spate
Să mă duc cu ei în singurătate.
Nu am timp ani să număr,
Nu pun secera lunii pe umăr.
Eu nu iau soarele în mâini,
Nu arunc cerul la câini.
Eu trec prin viaţă
Ca printr-o zi cu ceaţă.
Tinereţea mea e o stradă
Pe care se topesc oameni de zăpadă.
Eu nu aplec sferele
Să caut în părul nopţii stelele.
Nu sunt făuritorul de pâini,
Nu aduc zorile în mâini.
Eu nu sunt profetul care să moară pe cruce,
Nu am ce să spun, nu am unde mă duce.
Dar sufletul acesta cu şerpii curcubeului în plete,
Sufletul acesta chinuit de sete,
Sufletul acesta care aşteaptă drept,
Cât o pitulice în piept,
Sufletul acesta aduce sare şi pâine,
Pentru toţi uriaşii de mâine.


(Virgil Carianopol)



luni, 20 august 2018

SALUT! 2 6 4



Îţi dau inima mea, e vie;
plimb-o prin parcuri, ia-i de mâncare
sau pune-o lângă a ta să zacă la soare
ia-mi inima, pune-i o lesă
şi plimb-o aiurea, fără adresă,
e cuminte şi bine crescută, socot
hai, vino şi ia-o, ţi-o dau de tot
ia-mi inima şi du-o la cinema
haide, fă cu ea ceva
ce n-a mai făcut nimeni niciodată,
ia-mi inima şi fă-o să bată
ia-mi inima pentru totdeauna
scapă-mă de ea, nebună.
Uite, dacă o iei,
te las să mă săruţi dacă vrei.
(iv cel naiv)

marți, 14 august 2018

duminică, 12 august 2018

" A iubi înseamnă a ierta "



        Să încercăm să iertăm, să iubim. Să iubim pe fiecare în toată nebunia lui, pentru că fiecare avem nişte "păsărele" ale noastre, dar ni le iertăm. Şi pe celălalt trebuie să-l ierţi! Căutaţi ce este bine în celălalt. Nu mai vedeţi răul, iertaţi.
      De ce pe tine te accepţi aşa cum eşti, dar pe celălalt vrei să-l faci ca la carte?
( Savatie Baştovoi)

miercuri, 1 august 2018

Ce mai faci? Eşti bine? Ai grijă de tine!



Nu ţine sigilate casetele din alabastru ale iubirii şi tandreţei până când prietenii îţi mor. Umple-le viaţa cu dragostea ta. Încurajează-i cu vorbe bune cât timp urechile lor pot să le audă şi inimile lor pot să tresalte.
( George W. Childs )