"...nu as vrea o alta biografie..."

îmi închipui că astăzi nu sunt aici nu vorbesc eu

am trăit printre străini ca o fetiţă cu umbre pe mâini
am spus toate cuvintele care se puteau spune
fără vanitate fără înverşunare
am purtat o inimă nocturnă din care iubeam
până când un vis îmi arăta sfârşitul
şi atunci plecam cu multă migală

în corpul plin de scorţişoară şi mentă nu am strâns
niciun exces nicio dezolare
doar câteva parfumuri de viaţă-şi-moarte

am scris atât cât am putut ieşi din carnea asta sălbatică
şi căutătoare de lumină
cu pleoapele închise am scris cu prudenţă
să pot fi citită fără deformări definitive
am scris mai ales pentru cei adormiţi pe clavicula mea
am dorit să îi pot trezi măcar o dată
când Dumnezeu păşea cu stângul prin destinul lor

nu am ales să mă nasc am fost crispată închisă
am iubit însă aerul marea şi numele lucrurilor
m-am înălţat între două rătăciri prelungi
- părinţii mei cu zile părinţii mei cu nopţi -

dacă mi-ar fi vreodată atât de greu să trăiesc
aş lua în braţe deşertul dar tot nu aş vrea o altă biografie.

(Ela Victoria Luca)

Simpla iubire...

ramele zmeului sunt acoperite de praf pe drumul spre casă
umărul meu scuturat de nisip te răcoreşte fără să numărăm orele până la valuri
şi nu mai este nimeni să ne întrebe despre cum se sărută fluturii
e tăcere şi lumea se stinge dar pictăm mai departe cuvintele pe noi
nu ştiu dacă mai e ceva acolo în afară de şerpi de iluzii şi de retrageri în neguri
fiindcă în răstimpuri şi paşii se uită între clipe de rouă
şi pătrund în imaginea mea cu contururi de ochi şi de obraji
simţi cum patima se clatină pe lumini şi umbre
şi îmi săruţi gâtul ud
sunt flori arse lângă noi /cu cenuşa lor îmi mângâi buzele / demult şi acum
care nu-şi găsesc liniştea decât în iubirea noastră
caută şi vezi şi trăieşte şi spune-mi că tot ce vezi
cade în infinit cu mângâieri şi cu plâns de înger
chiar şi îngerii se lasă prinşi în valuri de lavă
căci ai cules din mine fantoma trandafirului
nu te-ai gândit că m-ai lăsat la marginea trezirii – ţărm fără alge
cu paşi de cerneală ce cad cu stropi mari pe nisipul umed
fără de sfârşit se învârte întunericul / să nu crezi frânturile lui cu refren
în jurul insulei mele pe care te-ai părăsit
am auzit chemarea ta şi te-am găsit sub apă
iar barca de pescar în care erai s-a scufundat sub un coral transparent
o să-ţi fiu într-o seară de vară năvod de vânt sub zăpadă de sticlă
dar să nu îţi faci griji pentru mine -
măştile intră în viaţa mea în fiecare zi şi cad printre zâmbetele din colţul gurii
şi se sfărâmă încercănate
vrei să răscoleşti nisipul după ziua de azi însă răscoleşti zarea ca să găseşti norii
ai modelat din plastilină boabe de struguri şi mi-ai spus că sunt solzii mei
şi că pot stropi curcubeul dând din coadă
dar trebuie să suflăm / mai departe cu buze de copil / în barca noastră de hârtie
mi-e gura uscată
de necunoscut
într-o zi voi fi un călător captiv în somnul tău
şi atunci / cu paşi mărunţi / voi cauta împreună cu tine drumul spre Vrăjitorul din Oz

(Alice Diana Boboc)

MICUL PRINT

In cea de-a cincea zi, tot datorita oii, mi se dezvalui si aceasta taina din viata micului print. Deodata, fara nici o pregatire, el mi-a pus o intrebare, rod al unor ganduri multa vreme framantate in tacere:

- O oaie, daca mananca copaceii, mananca si florile?

- O oaie mananca tot ce nimereste.

- Chiar si florile cu spini?

- Da. Chiar si florile cu spini.

- Atunci, spinii la ce folosesc?

Nu stiam. Eram, in clipa aceea foarte ocupat cu motorul meu, ma cazneam cu desurubatul unui bulon din cale-afara de intepenit. Ma cuprinsese ingrijorarea, caci pana se dovedea deosebit de grava, iar apa de baut, imputinandu-se mereu, ma facea sa ma tem de tot ce poate fi mai rau.

- Spinii, atunci, la ce folosesc?

Micul print, de vreme ce punea o intrebare, nu renunta niciodata la ea. Necajit din pricina bulonului, i-am spus si eu ce mi-a trecut prin minte:

- Spinii nu folosesc la nimic. Sunt o curata rautate din partea florilor!

- Vai!

Insa, dupa o tacere, mi-a strigat, cu un fel de dusmanie parca:

- Nu te cred! Florile-s plapande. Sunt nestiutoare. Isi fac si ele curaj cum pot. Se cred grozave cu spinii lor ...


flower

Nu i-am raspuns nimic. In clipa aceea, tocmai imi spuneam: "Daca bulonul asta se mai incapataneaza mult, ii dau una cu ciocanul, de-l faram!" Micul print din nou ma turbura din gandurile mele:

- Si tu crezi ca florile ...

- Ba de loc! Ba de loc! Nu cred nimic! Ti-am spus ce mi-a trecut prin minte! Eu, unul, ma indeletnicesc cu treburi serioase!

El s-a uitat incremenit la mine:

- Cu treburi serioase!

Ma vedea asa, cu ciocanul in mana si cu degetele negre de ulei, aplecat asupra unui lucru care lui i se parea foarte urat.

- Vorbesti intocmai ca oamenii mari!

Cuvintele acestea ma facura sa ma rusinez putin. El insa, neindurator, adauga:

- Toate le incurci ... toate le amesteci!

Era, intr-adevar, foarte suparat. Suvitele-i de aur tremurau in vant:

- Stiu undeva o planeta, pe care se afla un Domn roscovan. El n-a mirosit niciodata o floare. N-a privit niciodata o stea. N-a iubit pe nimeni niciodata. N-a facut nimic altceva, totdeauna, decat socoteli. Si toata ziua spune, ca si tine: "Eu sunt un om serios! Eu sunt un om serios!" si nu mai poate de trufie. Acela insa nu e om, e o ciuperca!

- O ce?

- O ciuperca!

Micul print se facuse palid de manie.

- De milioane de ani, florile-si fauresc spini.

Cu toate acestea, oile, de milioane de ani, mananca florile. Si oare nu e un lucru serios, cand vrei sa intelegi de ce-si dau ele atata osteneala sa-si faureasca niste spini care nu le folosesc la nimic? Nu e importanta batalia dintre oi si flori? Nu e ea mai serioasa si mai importanta decat socotelile unui Domn gras si roscovan? Si daca, undeva, eu stiu o floare care-n lume n-are seaman si care nu traieste-n alta parte decat numai pe planeta mea, si daca intr-o buna dimineata o oaie mititica e in stare sa o nimiceasca, asa, dintr-o lovitura, fara sa-si dea seama de ceea ce face, nici acesta nu-i un lucru important?

Se imbujora-n obraji, pe urma spuse mai departe:

- Cand cineva a indragit o floare cum numai una singura se afla in milioanele si milioanele de stele, lucrul acesta e de-ajuns pentru ca el, privindu-le sa fie fericit. "Floarea mea, isi spune el, e undeva, acolo ..." Dar daca oaia ii mananca floarea, pentru el atunci e ca si cum, dintr-o data, toate stelele s-ar stinge! Si nici asta nu e important!

N-a mai putut rosti nici un cuvant. A izbucnit in hohote de plans. Se asternuse noaptea. Eu imi lasasem sculele deoparte. Putin imi mai pasa acuma de ciocan, de bulon, de sete si de moarte. Pe o stea, pe o planeta, pe planeta mea, Pamantul, se afla un print micut, care trebuia alinat. L-am luat in brate. L-am leganat. am vorbit cu el:

- Floarea pe care ai indragit-o nu e in nici o primejdie ... Am sa-ti desenez o botnita pentru oaia ta ... Florii am sa-i desenez o armura ... Am sa ...

Nu prea stiam ce sa-i spun. Ma simteam tare neindemanatic. Nu stiam cum sa-l impac, cum sa-i mai intru in voie ... Intr-atat de tainic e taramul lacrimii.
Aveam in scurta vreme sa cunosc aceasta floare mai in amanunt. Pe planeta micului print crescusera dintotdeauna flori ca toate florile, impodobite doar cu o singura cununa de petale, si care se multumeau cu foarte putin loc, si care nu suparau pe nimeni. Rasareau de dimineata, printre ierburi si pe urma, seara, se stingeau. Aceasta insa incoltise intr-o zi dintr-o samanta adusa de nu se stie unde, iar micul print luase foarte indeaproape seama la cresterea mladitei celei noi, care nu se asemuia intru nimic cu celelalte mladite. Se putea sa fie un nou soi de baobab! Copacelul insa, la putin vreme, se opri din crestere si prinse-a fauri o floare. Micul print, vazand bobocul urias ce se implinea sub ochii lui, simtea ca trebuie sa se iveasca dinlauntru o minune de faptura; insa floarea, dornica de a fi cat mai frumoasa nu mai ispravea, la adapostul incaperii sale verzi, cu pregatirile. Isi alegea culorile cu grija. Se imbraca pe indelete, potrivindu-si petalele una cate una. Nu voia sa se infatiseze mototolita, ca macii. Nu voia sa se arate decat in deplina stralucire a frumusetii sale. Ei, bine, da! era foarte cocheta! Gateala ei cea tainica tinuse astfel zile si zile de-a randul. Si iata dupa aceea ca, intr-o dimineata, chiar la rasaritul soarelui, s-a ivit si dumneaei.

Si tocmai ea, care atat de mult se trudise, a cascat si-a zis:

- Vai! abia m-am trezit ... Te rog sa ma ierti ... N-am apucat nici sa ma pieptan ...

Micul print atunci nu-si mai putu stapani admiratia:

- Cat sunteti de frumoasa!

- Nu-i asa? i-a raspuns cu gingasie floarea. Si m-am nascut o data cu soarele ...

Micul print descoperi ca floarea aceasta nu prea stia ce-i modestia, insa era atat de tulburatoare!

- Mi se pare ca e ora micului dejun - adaugase ea numaidecat - de-ai avea bunatatea sa te gandesti si la mine ...


flower

Si micul print, fastacit, ducandu-se in cautarea unei stropitori de apa proaspata, ospatase floarea.

Astfel ajunsese ea sa-l chinuiasca, in curand, cu vanitatea ei nitel banuitoare. Asa, de pilda, intr-o zi, pe cand ii vorbea despre cei patru spini ai sai, i-a spus micului print:

- N-au decat sa pofteasca tigrii, cu ghearele lor!

- Pe planeta mea nu-s tigrii - i-a spus micul print - s-apoi tigrii nu mananca iarba.

- Eu nu sunt o iarba - i-a raspuns cu gingasie floarea.

- Te rog sa ma ierti ...

- N-am nici o frica de tigri, dar mi-e groaza de curent. N-ai avea cumva un paravan?

"Groaza de curent ... nici o pricopseala pentru o planta - s-a gandit micul print. Floarea aceasta e tare sucita ..."

- Sa ma acoperi, seara, cu un clopot de sticla. E foarte frig aici, la dumneata. esti rau asezat. Acolo, de unde vin eu ...

Aici insa s-a oprit. Ea venise in chip de samanta. Nu avea de unde sa stie cum era pe alte taramuri.Rusinata ca se daduse de gol cu o minciuna urzita atat de stangaci, a tusit de cateva ori, ca sa arunce vina asupra micului print:

- Si paravanul ...?

- M-as fi dus sa-l caut, dar vorbeai cu mine!

Ea atunci isi inteti tusea, pentru ca el sa se simta totusi cuprins de remuscari.

Astfel micul print, in ciuda bunavointei si-a iubirii sale, isi pierduse curand increderea in ea. Pusese pret pe niste vorbe fara de insemnatate si ajunsese foarte nefericit.

- Nu trebuia sa-mi pun mintea cu ea - mi-a marturisit el intr-o zi. Nu trebuie sa-ti pui niciodata mintea cu florile. Trebuie doar sa le privesti si sa le mirosi. Floarea mea inmiresma planeta, insa eu n-am stiut sa ma bucur de lucrul acesta. Povestea aceea cu ghearele, care m-a necajit atat de mult, trebuia sa ma induioseze ...

Mi-a mai marturisit:

- N-am fost in stare sa pricep nimic pe-atunci! trebuia sa o judec dupa fapte, nu dupa vorbe. Mireasma ei ma imbata si ma insenina. N-ar fi trebuit sa fug de-acasa niciodata! Trebuia ca, dincolo de bietele ei siretlicuri, sa-i presimt duiosia. Florile sunt atat de ciudate! Dar eram prea tanar, ca sa stiu cum s-o iubesc.

Cred ca el, cand a fugit de-acasa, s-a slujit de pribegirea unor pasari calatoare. In dimineata plecarii, a facut mare randuiala pe planeta. A curatat cu grija hornurile vulcanilor incinsi. Avea doi vulcani incinsi. Tocmai potriviti, spre a-si incalzi gustarea de dimineata. Mai avea si un vulcan stins. Insa, dupa cum spunea: "Nu se stie niciodata!" Asa incat a curatat deopotriva si vulcanul stins. Vulcanii, daca sunt bine curatati, ard domol si linistit, fara eruptii. Eruptiile vulcanice sunt ca focurile care rabufnesc pe horn. De buna seama, noi, cei de pe Pamant, suntem mult prea marunti pentru a ne curata vulcanii. De aceea ne si pricinuiesc o multime de neajunsuri.

Micul print, cuprins de-o usoara tristete, smulse apoi si ultimii puieti de baobab. El credea ca nu se va intoarce niciodata. Toate aceste obisnuite treburi i se parura insa, in dimineata aceea, nespus de dragi. Iar pe cand stropea, pentru cea din urma oara, floarea, si se pregatea sa o puna la adapost sub clopotu-i de sticla, se pomeni ca-i vine-a plange.

- Ramai cu bine - ii spuse florii.

Ea insa nu-i raspunse.

- Ramai cu bine - spuse el din nou.

Floarea tusi. dar nu din pricina racelii.

- Am fost o proasta - ii zise ea in cele din urma. Iti cer iertare. Cauta de fii fericit.

El se mira ca nu-l mai dojeneste. Ramase locului, descumpanit, cu clopotul de sticla in mana. Nu stia ce sa mai creada despre aceasta blandete.

- Ei bine, da, te iubesc - zise floarea. Tu n-ai stiut nimic, e vina mea. Asta n-are nici o importanta. dar si tu ai fost la fel de prost ca mine. Cauta de fii fericit ... Lasa clopotul de sticla-n pace. Nu mai am nevoie de el ...

- Bine, dar vantul ...

- Nu sunt chiar atat de racita ... Aerul proaspat al noptii are sa-mi priasca. Eu sunt o floare ...

- Bine, dar fiarele ...

- Trebuie totusi sa rabd vreo doua-trei omizi, daca vreau sa aflu cum arata fluturii. Pare-se c-ar fi ceva nespus de frumos. Altminteri, cine sa mai treaca pe la mine? Tu, unul, ai sa fii departe ... Cat despre fiare, n-am nici o frica. Am ghearele mele.

Si-i arata, cu nevinovatie, cei patru spini ai sai. Apoi adauga:

- Nu mai taragana atata, e plicticos! Te-ai hotarat sa pleci. Du-te!

Caci nu voia ca el s-o vada plangand. Atat era de mandra floarea ...

(Antoine de Saint Exupery)

Era rotund? Era oval? Era patrat?

La început nu era vreo formă anume
avea bucuria banală a lunii
apoi s-a petrecut o schimbare de atitudine –
si mărul a devenit mai zâmbăret
se juca în fiecare zi cu cercurile pragmatice ale
celui care soptise în timpul noptii
poemul acela tragic
al desprinderii de visul romantic
nu avea formă, dar s-a prefăcut într-un pitic de ceară
era rotund?
probabil că nu
era oval?
nu se stie sigur dacă alerga printre obstacole imaginare
era oare pătrat?
imposibil de remarcat modul cum se ridica
din coltul lui atingând
cerul
asta e, nu avea formă
era un străin fără identitate, era trist că numele lui
arăta bucuria deplinei întâlniri
cu trecutul.

(Hamat Petru Sebastian)

Primeste-aceasta floare!

Culege această floare,
ia-o repede –
să nu se ofilească şi-n praf să se destrame!
Dacă nu are loc în coroana Ta,
cinsteşte-o cu mâna Ta, culege-o!
Mă tem că ziua se sfârşeşte,
stând Tu la îndoială
şi timpul ei trece.
Deşi culoarea-i e ascunsă
şi mirosul ei uşor,
primeşte-această floare-n slujba Ta
şi culege-o cât este-n timpul ei!

(Rabindranath Tagore)