Drum bun prin mintea mea Caută-te pe tine, caută-mă pe mine Aruncă-te în gol prin gândurile mele Ia-ţi arcuri, prin această junglă Ţi se poate întâmpla orice Poţi întâlni oamenii, păsări, zei. Drum bun prin mintea mea Ia toate intersecţiile la rând Cutreieră-mI visele visate şi nevisate Ochii mari, cuprinde cât vezi cu ei Scoate aparatul şi imortalizează totul Developează filmul la faţa locului Nu ştii cu ce vei rămâne afară, nu-l voala. Drum bun prin mintea mea, Sper să te descurci cu o simplă busolă Ea, invariabil, o să-ţi arate copilăria Şi apoi, dacă te vei rătăci cumva, Urmează calea frumoasă a binelui A binelui pe care l-am făcut şi l-am risipit, Ea te va scoate definitiv la lumină şi la viaţă. Drum bun prin mintea mea, Vino s-o iei cu tot ce e în ea Vom face un proces-sentimental de predare-primire Să nu pară un teritoriu ocupat prin forţă Trasează granițele, stabilește hotarele, tocmeşte grănicerii Pune stăpânire pe tot şi pe toate, Bine ai venit în lumea ta. (Marius Tucă)
Tu când ai de gând să-mi spui că mă iubești? N-ai nevoie de prea multe reclame fine, de acorduri, E treabă mai mult de feeling şi de coduri, Ştii foarte bine că vibrațiile tale îmi curg prin vene Joacă-te cu balansul luminii, filtrează-l prin gene, Nu căuta răspunsuri prin cărtile de alchimie La mine totul e atât de simplu, eu sunt poezie. (Marius Tucă)
Am să te iubesc până la sfârșitul lumii, N-am adunat provizii şi nici ghiduri de supravieţuire, N-am săpat tuneluri, n-am planurile nu ştiu căror catacombe, Iubirea mea nu trebuie să iasă la suprafață pentru a supravieţui, Ea trăiește în tine şi în mine, Ea respiră în tine şi în mine Oriunde ne-am afla în lume. ( Marius Tucă )
Mi-e dor de tine! Dintr-o întâmplare Dintr-o amintire Care parcă a fost Parcă n-a fost. Mi-e dor de tine! Ca de un poem nescris Ca de un vis Ca prafului de stele Ca de dragostea vieţii mele Mi-e dor de tine! (Marius Tucă)
Eşti lângă mine. Te simti bucătărind în sângele meu, îţi ştiu tăcerile pe de rost, numai scrisorile de la tine îmi vin tot în scrierea încă. (Gheorghe Tomozei)
Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie careia să-i încredinţez toate nimicurile ce mi se întâmplă... Poate că îmi scriu chiar mie. ( Antoine de Saint-Exupéry )
Ca să fii om întreg atâtea sunt necesare... Să ai ochi şi priviri de care să nu se sperie cocorii. Să ştii un izvor în care să-ţi speli sufletul de tristețe, de oboseală şi de moarte. Să ştii să fii, nesărăcind pe nimeni nici cu un bob de grâu, cel mai bogat om din lume. ( Geo Bogza )
Se duce-n sus şi tot mai sus lumina globulară noi o privim cu ochiul dus ce scânteie-n afară Noi o iubim şi suntem trişti că se face-n ceruri lună şi nici nu-ţi vine să exişti că ea cu noi nu e-împreună Se duce-n sus, în sus , în sus Şi-mbrăţişaţi ne ţinem doi câte doi, şi stins, şi dus şi nevăzuţi de nimeni. ( Nichita Stănescu )
Ah, n-o să ştie nimeni gingașa pricină a cireşului profunda pricină a stejarului cauza ochilor mei. Ah, n-o să ştie nimeni zburata pricină a păsărilor împietrita pricină a pietrelor cauza inimii mele. Ah, n-o să ştie nimeni neagra pricină a pământului curgătoarea pricină a râurilor cauza sufletului meu. ( Nichita Stănescu )
Nu ninge când e foarte frig. Nu plouă când e foarte cald. Nu vin cuvintele , când te naşti. Nu vine anul nou, când mori. Nu pentru vedere este lumina. Nu pentru mit sunt zeii! Nu pentru timp sunt stelele. Nu pentru Nu este Nu! Nu vii niciodată când mi-e foarte dor de tine. ( Nichita Stănescu )
Fără margine şi limpezi noi doi eram Nimica, nimica nu ne despărţea pe noi doi Orice privire deodată prin noi doi trecea Umărul tău era mâna mea ochiul meu era umbra ta realitatea ta era inima mea glezna mea era geanta ta gura ta era vederea mea nara mea era coasta ta Fără de margini şi limpezi noi doi eram când deodată loc n-am mai avut unul de altul cum aerul apăsat în aer sub aripa păsării zburânde.
토토배너
-
토토배너 토토배너에 대해서 얼마나 알고 있으신가요? 토토사이트를 선택하실 경우에 대부분의 유저분들은 지인을 통해서 가입하는 경우가
대부분이었습니다. 하지만 최근에는 토토커뮤니티나 먹튀검증커뮤니티에서 토토배너를 통해서 가입을 하는 분들이 많아지고 있습니다. 회원님들이
믿을 수 있...
Îmi asum
-
Exercițiu de improvizație din facultatea de actorie care mi-a rămas
întipărit în memorie ca una din cele mai frumase lecții folositoare pentru
viață.
Valea Electronicii
-
*Valea Electronicii*
Impulsul de a scrie s-a diminuat consistent în ultimii ani. Probabil că o
să recuperez pofta asta într-un viitor mai mult sau mai p...
Tinerii angajați dezangajați
-
Am vorbit de curând în fața câtorva zeci de directori de companii și de
resurse umane despre ceva ce doare mai toate organizațiile – cum să
angreneze mai b...
Detalii din istorie puțin cunoscute I
-
Cunoașteți faimoasa Bătălie de la Posada în care voievodul Basarab I l-a
bătut de l-a zăpăcit pe regele maghiar de origine franceză Carol Robert.
Ei bi...
Never Dear Network Marketing Again With These Tips
-
A strong network marketing business is built upon the advice of many
people who came before us. You use your upline to learn the ins and outs of
your prod...
Despre complicitatea bisericii
-
Despre complicitatea bisericii la jaf si crima. In ultimii ani biserica a
devenit cea mai prospera afacere. Preotii, in loc sa fie stalpi ai
moralitatii, p...
Porti ...
-
Azi am deschis o poarta ...
Dupa multa vreme.
Am intrat cu grija sa nu tulbur...
Florile cantau primavara,
Pasarile cantau primavara,
Vantul canta dorul pri...
Children Learning Reading At Home
-
Children learning reading right at home. Is this possible? Before a child
learns to read, he or she must first learn the spoken language, and this is
on...
Altceva...
-
Aici, am cunoscut oameni frumosi, am legat prietenii, am sperat in altceva,
mi-am inabusit singuratatea, am cules bune si rele, am pierdut
timp...intelegan...
Lumina noua
-
Lumina noua, de nou inceput...
Incet, inceeet, usuuuurel, cu pasi mici, ca de copil nou invatand sa
mearga...
Drumul prin usor, prin lin, prin luminat,prin...
Cu Mocanita pe Valea Vaserului - Maramures
-
Locatie: Viseul de Sus - Maramures - Romania
Echipament: Canon EOS 5D mark II & Canon 17-40mm f/4 L.
Daca v-au placut imaginile, nu uitati de butoanele pen...
Despre cum era sa ma las de fumat
-
Se facea ca era ieri noapte. Tocmai iesisem dintr-un local plin de fum, la
cele ce-mi pareau a fi -20 de grade. Si atunci m-a strafulgerat. Miroseam
ca o s...
Prieten
-
Prieten este cel care-ţi redă curajul de a trăi atunci când te îndoieşti
că mai merită. Cel care te ascultă, care te priveşte în ochi şi-ţi spune
că eş...
El último bandoneón
-
Am dat intamplator peste un documentar emotionant semnat de Alejandro
Saderman care sunt sigura ca o sa le placa tuturor celor care iubesc
tangoul. O acord...
Sa facem cunostinta...
-
Salutare...
Stiu ca n-am mai scris de mult nimic pe aici, dar am de gand sa schimb asta
si sa mai adaug cate ceva interesant, despre unde am fost ce-am mai ...
Anca a fost La Taifas:
-
Daca vreti o vacanta linistita, cu mincare buna, camere confortabile (cu
tot ce trebuie in ele, de la pieptan pina la halat de baie – doar e
clasificata...
Vanzatorul de legume
-
Furaţi de varietatea mărfii expuse, de culori şi forme, abia-l zărim pe cel
de dincolo de tarabă, nu-i dăm bineţe, nu-i reţinem semnalmentele.
El însă cu su...
Ce i-a lăsat Octavian Paler Adelei
-
Amintiri, speranţe, vise! Cărţile lui Octavian Paler, sunt dintre acelea
care nu se mulţumesc să ramâna pe rafturi… ele pătrund în mintea noastra,
ne model...