Descantec

Lacate, cine te-a inchis

La usa marelui meu vis?

Unde ni-i cheia, unde-i pazitorul,

Să sfarame zavorul

Si să vedem în fundul noptii noastre

Miscandu-se comorile albastre? 

Un pas din timp în timp, greoi 

Se-apropie, dar a trecut de noi 

Toti pasii se sfarsesc si pier

Pentru urechea ta de fier.

De-o vana-ntoarsa peste tine

Cred ca atarna din vazduh glicine 

Si, de pe bolti, zorele

Si muguri si ciorchini de stele.

Cine va pune-n usa noastra cheie 

O singura scanteie?

Lumina ochiul si-l aseaza,

Si-n incapere cauta să vaza.

Lacatul simte si tresare

Cu bezna mea, ca de o sarutare.

Stea, nu poti tu intra-n veriga lui

Si lacatul tacerii să-l descui?

(Tudor Arghezi)

Interviu cu... DUMNEZEU

Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.
- Daca ai timp... i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.
- Timpul meu este eternitatea... Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca...., iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani......iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai?
- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc... si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
- Multumesc pentru timpul acordat....am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.

(Octavian Paler)

"In adancul nostru este ceva care n-are nume, acest ceva suntem" (Jose Saramago)

spunea undeva crestineste, nora iuga:

"de ce nu acceptam ca binele se plateste cu raul
si raul cu bine!? Daca am intelege asta, am vedea
si partea de bucurie a vietii."

si adaug:
de ce nu acceptam ca noi chiar suntem rai, chiar
si in bunatatea noastra impotenta? Ca
politetea este doar a doua noastra natura?
Ca ipocrizia este cea mai buna invatatoare a noastra?

Si atunci?

nefacand morala ajungi sa ti se faca morala.
tu priveste doar dincolo de aceste ingramadiri
de pietre, iubeste si piatra si vantul
si siretul la serbanesti si barladul la bucesti
si dunarea la galati ori cernavoda
si marea la navodari si gutaiul la cavnic
si fii calm

sfarsitul va veni oricum
nu ti-l alege tu de pe raftul
cu minciuni
si margele rosii.

(a.g.secara)

Noapte de vara...

In patura verde

Scantei parfumate,

Triluri din iarba,

Chemari in linistea calda.

Si-o minge portocalie

Leganata de oceanul de stele.

(Ana Andone)

Te iubesc! Te voi iubi mereu!

In tine sunt florile si lumina focului,
stelele si cantecul pasarilor, mireasma verii,
linistea dinaintea zorilor.
Te iubesc astazi cand stralucesti,
Te voi iubi mereu suparacios si obosit,
curajos si infricosat,
vesel, temator, triumfator.
Te voi iubi in toate anotimpurile.
Oricum ai fi, mi-esti drag.
Si fiecare zi langa tine, iubita de tine
E un dar de pret.

(Pam Brown)

Nu te mai ascunde!

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Si le-am spus sa ma gaseasca.

Si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat pasarile la ochi
Cu-o basma de nori
Si le-am spus sa ma gaseasca..

Si pasarile m-au gasit
Cu un cantec.

Am legat tristetea la ochi
Cu un zambet,
Si tristetea m-a gasit a doua zi
Intr-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
Si i-am spus sa ma gaseasca.

Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Si toate sentimentele
Pe care am incercat sa le leg
La ochi.

(Marin Sorescu)

Iti mai aduci aminte de mine?

Buna dimineata, copilarie…
Imi aduc aminte de tine… De genunchii tai zdreliti, de zambetele care inundau efervescent lumea din jur, de curiozitatea ta care te purta catre cele mai nebanuite cotloane ale podului bunicilor.

Buna dimineata, copilarie…
Nu te-am uitat. Cum n-am uitat nici gustul cireselor furate din curtile vecinilor, nici mirosul florilor de camp din coronitele pe care le impleteai cu meticulozitate, cat era ziua de lunga.

Buna dimineata, copilarie…
Spune-mi, iti mai aduci aminte mine? Sunt tot eu, cea pe care-o stii. Nu te uita la ridurile care mi-au acoperit chipul. Sunt tot eu. Cea care alerga exuberant pe campuri, cea care mesterea continuu vapoare de hartie si adaposturi pentru iepuri si porumbei. Sunt eu, priveste-ma mai bine! De ce imi taci? Iti mai aduci aminte de mine?

(am gasit randurile pe net... mi-au placut... si vi le dau si voua spre citire)

Magda Isanos - Rochia

Din lada mirosind a molii si-a parfum
a scos o rochie din tineretea ei bunica.
Subtire-i si usoara ca un fum,
de parca-ar fi tesuta din nimica.

Ca trist fosneste crinolina de matase,
volanele i se destrama si se taie,
si-n loc de raze, siluete gratioase,
din alte vremi, danseaza prin odaie.

Revede balul cel dintai batrana,
isi recunoaste rochia de fata
si-i tremura pe-atlasu rece mana
de-nduiosare multa-nfiorata.

Si cum isi pleaca fruntea tot mai tare
i-asa de garbova bunica-n vechiul sal...
Ce s-a facut frumoasa dansatoare
care-a plutit in rochia de bal?

Picioarele usoare si micute,
si ochii, si surasul stralucit,
in trupul garbovitei bunicute
cum, oare, pe vecie de-au murit?

Si mi-au raspuns matasurile moarte,
sau poate chiar batrina-n vechiul sal;
nu, n-au murit, danseaza mai departe
mereu in alte rochii, primul bal.

Cine stie?

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.

Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr înca-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita.

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

O, cine ştie - suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric - dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?

(Lucian Blaga)

Tinerii indragostiti...

…se saruta, ah, se saruta, se saruta
tinerii pe strazi, în bistrouri, pe parapete,
se saruta intruna ca si cum ei insisi
n-ar fi decât niste terminatii
ale sarutului.
Se saruta, ah, se saruta printre masinile-n goana,
în statiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se saruta cu disperare,
cu violenta, ca si cum
la capatul sarutului, la sfirsitul sarutului, dupa sarut
n-ar urma decât batrinetea proscrisa
si moartea.
Se saruta, ah, se saruta tinerii subtiri
si indragostiti, Atât de subtiri, ca si cum
ar ignora existenta piinii pe lume.
Atât de indragostiti, ca si cum, ca si cum
ar ignora existenta insasi a lumii.
Se saruta, ah, se saruta ca si cum ar fi
în intuneric, în intunericul cel mai sigur,
ca si cum nu i-ar vedea nimeni,ca si cum
soarele ar urma să rasara
luminos
abia
dupa ce gurile rupte de sarut si-nsingerate
n-ar mai fi în stare să se sarute
decât cu dintii.

(Nichita Stanescu)