miercuri, 18 martie 2009

"De luat aminte..."



Ah, ce poate omul cere?
Ce-i mai bine: pacea-n sine?
Să se-agaţe cu putere?
Să se vânture-i mai bine?

O căsuţă să-şi dureze?
Corturi să ridice-n cale?
Stâncii să se-ncredinţeze?
Chiar şi stânca se prăvale.

Ce îmi şade, n-o să-ţi şadă!
Fiecare să vegheze,
Unde-i locul să se-aşeze
Şi cum stă ca să nu cadă!

(Johann Wolfgang Goethe)


luni, 16 martie 2009

" Dar unul doar în suflet te-a privit..."



Căruntă, picotind lângă cămin,

Ia cartea asta şi citind, visează
Privirea caldă, umedă şi trează
A ochiului cândva adânc, senin.

O, câţi, cu dragoste sau cu minciuna
Nu ţi-au iubit al frumuseţii har,
Dar unul numai sufletul hoinar
Şi chipul de dureri schimbat întruna.

Te pleacă peste jarul de surcele
Şi trist şopteşte c-a zburat iubirea
Mai sus de munţii fraţi cu nesfârşirea
Ca să-şi ascundă chipul printre stele.


* * * * * * * *

Bătrână când vei fi şi somnul mut
Te-ndeamnă lângă foc cu povestiri,
Adu-ţi aminte blândele priviri
Pe care ochii tăi cândva le-au avut.

Mulţi i-ai vrăjit cu ochii-ţi de-ametist
Şi-adesea frumuseţea ţi-au dorit...
Dar unul doar în suflet te-a privit
Şi te-a iubit când chipul ţi-era trist.

Şi-n timp ce-adormi, întinsă lângă foc,
Vei regreta iubireal cum s-a dus
Păşind pe munţii drepţi înspre apus,
Şi printre stele şi-a găsit un loc.


(William Butler Yeats - poetul national al Irlandei)

*** aceeasi poezie... traduceri diferite
*** Ziua Sfântului Patrick (17 martie) este Ziua Naţională a Irlandei.


" Putinul meu mi-ajunge..."



M-ajung cu puţin, că mă bucur de multe
Şi uit de năpaste mari şi mărunte,
Le scutur din cârcă. Mai iute să-mi treacă
Îi trag o cântare şi-un gât din bărdacă.

Puterea nu-mi scade când griji mă frământă,
Căci omul e vesel şi viaţa e trântă.
Iar când libertatea din taşcă mi-o scot,
Nici regii-mpotrivă-mi nimica nu pot.

Tot anul pe umeri car grijile-n sac:
O noapte cu cântec le vine de hac.
Ce rost are gândul la vechiu-nceput,
Când ţinta e-n faţă şi greu'-i trecut...

De ce să-mi bat capul cu gloaba de soartă?
Ce vine se duce pe apa cea moartă:
Când rele, când bune m-au tot primenit,
La toate le-oi spune: „Hei, bine-ai venit!”

(Robert Burns - poetul national al Scotiei)

vineri, 13 martie 2009

" Cititorule..."

... cine esti tu oare
care-mi citesti poemele acestea
si dupa o suta de ani?
nu-ti pot trimite nici o singura floare
din belsugul acestei primaveri
nici un singur licar de aur
din norii de-acolo, impurpurati de lumini ...
deschide-ti larg usile si priveste afara !
din propria ta gradina in floare
culege-ti doar miresmate aduceri aminte
de flori pieritoare
cu o suta de ani mai’nainte.
si-n bucuria inimii tale sa simti
bucuria vie care-ntr-o primavara
cu zori diafani
a cantat si vocea ei vesela
si-a rostogolit-o si peste o suta de ani.

( Rabindranath Tagore)

miercuri, 11 martie 2009

" Aleasa floare de matasuri moi a nins in noapte peste pomii goi..."



Crescut-au ghiocei in fulgi de nea?...
Atat de alba-i primavara mea!
Mi-i sufletul de patimi neatins
Si cerul floare peste el a nins;
Aleasa floare de matasuri moi
A nins in noapte peste pomii goi
Si i-a invelit in borangic usor.
A prins o boare, calda ca un dor,
S-adie rar miresmele din Raiu.
Al fluturilor maiestrit alaiu
A curs in suflet, linistit si bland,
Pe cai de taina, din adanc de gand.
Si sus, deasupra albei naluciri,
Pluteste raza sfintelor iubiri.
Da primaverii-n duhul meu lumini
Si se rasfrange-n ochii tai senini.

(Zorica Latcu)

marți, 10 martie 2009

TE IUBESC ....



Te port in suflet, ca pe-un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port in trup, in sanii albi si grei,
Cum poarta rodia samanta ei.
Te port in minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cantec vechi, cu crai din Rasarit.
Si port la gat, nepretuit sirag,
Stransoarea cald-a bratului tau drag.
Te port in mine tainic, ca pe-un vis,
In cer inalt de noapte te-am inchis.
Te port, lumina rumena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poama aurita de smochin,
Te port in brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija, fir cu fir.
Cum poarta floarea rodul de cais,
Adanc te port in trupul meu si-n vis.

(Zorica Latcu)

luni, 9 martie 2009

A fost odata...

















(Interioare din Castelul Bran...)

duminică, 8 martie 2009

"... e o taina jur-imprejur de noi..."



Ne protejeaza cine, iubito, care zeu
pantrunde-n carnea noastra si ne imbraca chipul?
El ne scrasneste piatra, calcandu-ne nisipul,
mereu ne-mbogateste, golindu-ne mereu!

De cand ma stiu, in slava imi este arhetipul,
de cand existi, in tine-i un zbor de curcubeu,
si intre noi nu noaptea se despleteste greu,
ci aurora joaca pe bolta fruntii nimbul.

Si totusi e o taina, jur-imprejur de noi
Vibreaza o putere, ne-ncercuie frumoasa,
ea ne cladeste muntii, ne-nvaluie cu ploi
si-mpreuneaza cerul cu mlastina umbroasa,

Iar tie-ti suie gandul, facandu-te de luna
si-n jurul tau, eu, clopot, ce-n valea noptii suna …

(Radu Carneci)

" Numai noi cunoastem dorul de-a ne putea privi in ochi..."



Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.

Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Si molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.

(Ana Blandiana)

vineri, 6 martie 2009

" E oare si ceva ce nu se iarta?"



Gresim in fel si chip, e omeneste

doar cine nu traieste
nu greseste...
(Asa-mi spunea, cu vorbe nu prea noi,
amicul meu cu suflet de cristal.)
Cand esti intre ai tai,
sa ierti, e cu putinta, orice lucru -
nu e pacat, greseala, neajuns,
iertare sa nu merite cumva...
Cand esti intre ai tai, de buna seama -
dusmanului, nimica sa nu-i ierti!...

- O, suflet de cristal, ii raspunsei,
e cu putinta, deci, sa ierti orice-
dar ce e cu putinta te intreb?...

Si-asa, purtat de el, porniram,
urcand si coborand,
pe niste inchipuite trepte,
pe scara-nchipuita a-ndurarii.

- Sa-l ierti, zicea,
pe cel ce fara voie te-a lovit,
pe cel ce, prost tintas,
te-a nimerit in plin, ochind alaturi.
Sa-l ierti pe cel ce cu stangacea-i mangaiere
un umar ti-a zdrobit cu o speranta,
pe cel ce te-a lovit
de frica, sau de foame,
din simpla bucurie de-a trai,
ca din avantul orb, elementar,
cu care explodeaza mugurii-n April.
Chiar si pe cel ce te-a lovit cu ura
il poti ierta-
de-i meriti ura sau de nu i-o meriti,
ajuta-l tu din coaja ei sa iasa,
asteapta-l
intr-o zi,
si-o va lasa pe-un gard:
pestrita, vesteda armura,
din care fluturele a scapat.
Si mai usor il vei ierta, fireste,
pe cel ce vrand
o scama de pe sapca sa-ti alunge,
in ravna-i binevoitoare,
iti vatama si teasta, din grseala...
Sa-l ierti pe cel ce-si cheltuie durerea
lovind,
pe cel ce te-ar lovi,dar nu e-n stare,
pe cel ce te-a lovit
din nepasare,
dintr-o umana pricina, meteahna...
Chiar cand ti se apropie de glezna
murdar si pofticios si-ntaratat
ceva ce-abia mai seamana a om,
ci mai curand a colt de lup aduce
si-a rat de ramator,
murdar si pofticios si-ntaratat,
sa-l cruti e cu putinta, daca vrei,
si sa nadajduiesti
ca poate e o vraja, cine stie,
ca poate se va da de trei ori peste cap
si-n om se va preface iarasi...

- Nu e prea mult? i-am spus.
Mergi prea departe!...
Sa ierti atat inseamna sa fii slab,
sa ai nevoie insuti de iertare,
sa presupui ca vei avea nevoie...

- Nu! Pentru toate poti avea-ndurare
si drept e sa o ai, si omenesc.
Nu slabiciune-i asta, ci tarie,
caci crede-n om, se bizuie pe timp -
ne-nduratorul e un pesimist,
un suflet acru, neincrezator,
si temator de oameni si zbarcit...

Deci, iarta-i omului umanele greseli!-
tot ce-i uman nu e strain de om.
Mai fa un pas,
fugi si mai mult de jungla-ntunecata,
de sangerosul "dinte pentru dinte" -
filozofii de robi si de barbari!...
Sa ierti cum iarta tarmurile marii
bataia valurilor spumegande.
Sa ierti cum iarta pasarea cand zboara
din mana celui ce-i tinu captiva,
cum piere-n caramida rezidita
amara amintire a caselor surpate...
Sa ierti cum iarta firea.
Sa ierti cum iarta via a grindinii bataie -
razbuna-te in bobul ce-a ramas
si fa-l mai greu, mai rumen si mai dulce
si-aduna-n el tarie si mireasma...

Dar sa nu-ntorci obrazul celalalt,
al sclavului duios,
impatimit in viciul umilintei -
nu bucuros sa ierti, ci necesar,
nu cu marinimie, amortit
de lancede efluvii ancestrale,
ci dintr-o barbateasca, grava
si limpede nevoie creatoare,
incredintat adanc
ca omul e in stare de mai bine...

- Prea bine, zic, prietene, sa stii
ca pot sa ma-nvoiesc usor cu tine
in ce priveste pragul omeniei.
Da, iarta-i omului umanele greseli,
cand dincolo de-o vina
nu e alta,
cand cel ce te-a lovit
a dat in tine,
nu in ai tai,
nu dincolo de tine,
nu in ungherul unde-ti tii comoara
(un steag, o harta,o fotografie,
un cantec, o medalie de bronz...)

- O, negresit, raspunse,
doar ti-am spus:
dusmanului nimica sa nu-i ierti!
Dar cu ai tai sa manui alta lege -
sa ierti e cu putinta orice lucru,
sa ierti,
chiar cand te doare
(si mai ales atunci),
chiar cand ti s-ar putea cu neputinta,
chiar daca-ar fi sa-ntreci masura,
masura legiuita a-ndurarii:
nimic nu se plateste mai adanc,
mai drept
si mai covarsitor,
decat iertarea simpla, omeneasca...

- Asa e! zic. E drept ce spui, frumos.
Dar spune-mi, rogu-te, e oare,
e oare si ceva ce nu se iarta?

- Raman destule, vai! Tu stai si-alege
cu-adanca luare-aminte,
nu gresi! -
mai bine lasi sa treaca de la tine...

- Asa e! zic. E drept e spui.Raman
mult prea destule grelele pacate.
Dar mai presus de toate,
e ceva
ce-ntrece larga margine-a-ndurarii.
Sa ierti, cum spui,
sa ierti in fel si chip,
dar uita-te in palma ce-a lovit:
si de-ai sa vezi in relieful sincer,
pe albia adanca dintre linii,
o urma inelara,
o batatura galbena, ciudata,
sa stii ca e o urma de arginti,
sa stii ca lovitura fu platita...
Si asta sa n-o ierti!
O, asta niciodata sa n-o ierti!

Sa-ti lepezi indurarea ta de om
si sa te dai de trei ori peste cap
in fiara prafacandu-te, feroce -
un urlet cosmic sa slobozi
din funduri de istorii, din caverne,
cu-aceeasi crancena nedumerire,
cu-aceeasi grea durere
a primului invins prin miselie,
a celui dintai om tradat din lume,
si sa lovesti
cu-aceeasi disperata hotarare
cum ai sari sa-ti aperi din flacari pruncul!
Retaza mana cu stigmat, marsava,
sa nu mai poata da,
sa nu mai poata sa primeasca,
chircita-n veci sa zaca in tarana,
ca un netrebnic vreasc,
sau ca o ghiara...

Si amandoi am spus atunci asa,
am spus aidoma gandind,
de sus,
pe scara-nchipuita a-ndurarii,
nemaifiind vreo treapta cu putinta,
am spus, strigand din varful ei,
cu vocile-mpletite-n juramant:
Sa-l ierti pe cel ce te-a lovit...
TRADAREA SA N-O IERTI!!
Pentru nimic in lume sa n-o ierti

(Geo Dumitrescu)