Se afișează postările cu eticheta ........... Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ........... Afișați toate postările

joi, 25 martie 2010

A fi sau a privi...



Nu ţin minte când şi cum s-a născut pentru prima oară în mine ideea că orice mi se întâmplă se întâmplă spre binele meu, că, indiferent cât de dramatică, orice întâmplare e o experienţă şi orice experienţă un câştig, dar eram încă destul de mică, din moment ce nu-mi doream decât să ajung mare, când - îmi amintesc - mă consolam de orice necaz cu gândul că am mai învăţat ceva şi astfel o să cresc fără îndoială mai repede.

În orice caz nimic nu m-a clintit din ciudata mea credinţă şi dacă timpul, trecând, a reuşit totuşi să schimbe ceva, nu esenţa ideii mele a reuşit s-o schimbe, ci finalitatea ei: când mi se întâmplă un necaz mă consolez cu gândul că am mai învăţat ceva şi astfel o să îmbătrânesc fără îndoială mai încet.
Am observat că despre lucrurile prea serioase nu îndrăznesc să vorbesc decât puţin în glumă. Asemenea unei măşti, tonul jucăuş reuşeşte nu să ascundă, ci să stilizeze gravitatea celor spuse. Absoluta mea încredere în puterea benefică a experienţei şi-n forţa curativă a suferinţei s-a transformat cu timpul dintr-o concepţie de viaţă, într-un destin, şi chiar într-un destin literar - din moment ce orice mi se întâmplă reprezintă un spor de cunoaştere şi, la rândul lor, toate jertfele de pe altarul cunoaşterii au, cu puţin noroc, şansa de a fi aprinse de ochiul zeului şi transformate în pagini, eu însămi nu sunt decât un prilej dat vieţii să se întâmple, un martor benevol şi plin de atenţie al propriilor mele tragedii. Veşnic plecat de acasă, mereu în documentare în propria sa viaţă, spiritul meu este prea ocupat cu privitul pentru a putea fi cu adevărat înfrânt sau învingător şi chiar pentru a putea fi. A fi şi a privi devin două verbe opuse şi violent exclusive în lumina unui întreg destin. A fi sau a privi, asta e întrebarea.
În această perspectivă, a aştepta nu înseamnă a pierde timpul, ci a te împărtăşi dintr-o psihologie colectivă infinit sugestivă; a fi înşelat nu e numai o umilinţă, ci şi o revelaţie; a fi lovit nu e numai o durere, ci şi o descoperire. A merge cu autobuzul, a vizita un bolnav, a fi bolnav chiar, a vorbi cu un copil, a face piaţa, a întâlni un prieten, a fi nedreptăţit, a fi lăudat, a fi iubit, a nu fi iubit devin, din simple întâmplări, situaţii magice de dezvăluire a lumii, prilejuri de uluitoare surprize în univers. A fi pentru a privi iată o fascinantă terapeutică, iată o soluţie.

Ana Blandiana


marți, 23 februarie 2010

miercuri, 10 februarie 2010

vineri, 15 ianuarie 2010

" A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată "




Eminescu n-a existat.

A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barbă nepieptănată de crai.
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.

Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Bătrân,
Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună
Seara în jurul focului poezii -
"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la st
âna lor câinii,
Plecau să se bat
ă cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.

În timpul care le rămânea liber
Între dou
ă primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţăriii Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.

Au mai existat şi nişte codri ad
ânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt ?

Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot număr
ând plopii luminii, ai dreptăţii,
ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.

Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.

Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.

Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.

( Marin Sorescu )


joi, 29 octombrie 2009

" Gândiţi frumos! "




" Eu cred că nu poate fi un îndemn mai frumos decât "gândiţi frumos!". Ce înseamnă "gândiţi frumos!" ? Înseamnă să nu te gândeşti la ceva frumos într-­o anumită clipă, ci să gândeşti frumos în orice clipă, să fii atent la gânduri, să selectezi gândurile care­-ţi trec prin minte, să reţii gândurile cele bune şi, în măsura în care există posibilitatea, să le dai grai şi să le întrupezi în fapte. Temelia vieţii spirituale este gândul, de aceea în viaţa religioasă esenţialul este disciplina lăuntrică, disciplina de gând. "

Părintele Arhimandrit Teofil Părăian - Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus