îmi închipui că astăzi nu sunt aici nu vorbesc eu
am trăit printre străini ca o fetiţă cu umbre pe mâini
am spus toate cuvintele care se puteau spune
fără vanitate fără înverşunare
am purtat o inimă nocturnă din care iubeam
până când un vis îmi arăta sfârşitul
şi atunci plecam cu multă migală
în corpul plin de scorţişoară şi mentă nu am strâns
niciun exces nicio dezolare
doar câteva parfumuri de viaţă-şi-moarte
am scris atât cât am putut ieşi din carnea asta sălbatică
şi căutătoare de lumină
cu pleoapele închise am scris cu prudenţă
să pot fi citită fără deformări definitive
am scris mai ales pentru cei adormiţi pe clavicula mea
am dorit să îi pot trezi măcar o dată
când Dumnezeu păşea cu stângul prin destinul lor
nu am ales să mă nasc am fost crispată închisă
am iubit însă aerul marea şi numele lucrurilor
m-am înălţat între două rătăciri prelungi
- părinţii mei cu zile părinţii mei cu nopţi -
dacă mi-ar fi vreodată atât de greu să trăiesc
aş lua în braţe deşertul dar tot nu aş vrea o altă biografie.
(Ela Victoria Luca)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu