Simpla iubire...

ramele zmeului sunt acoperite de praf pe drumul spre casă
umărul meu scuturat de nisip te răcoreşte fără să numărăm orele până la valuri
şi nu mai este nimeni să ne întrebe despre cum se sărută fluturii
e tăcere şi lumea se stinge dar pictăm mai departe cuvintele pe noi
nu ştiu dacă mai e ceva acolo în afară de şerpi de iluzii şi de retrageri în neguri
fiindcă în răstimpuri şi paşii se uită între clipe de rouă
şi pătrund în imaginea mea cu contururi de ochi şi de obraji
simţi cum patima se clatină pe lumini şi umbre
şi îmi săruţi gâtul ud
sunt flori arse lângă noi /cu cenuşa lor îmi mângâi buzele / demult şi acum
care nu-şi găsesc liniştea decât în iubirea noastră
caută şi vezi şi trăieşte şi spune-mi că tot ce vezi
cade în infinit cu mângâieri şi cu plâns de înger
chiar şi îngerii se lasă prinşi în valuri de lavă
căci ai cules din mine fantoma trandafirului
nu te-ai gândit că m-ai lăsat la marginea trezirii – ţărm fără alge
cu paşi de cerneală ce cad cu stropi mari pe nisipul umed
fără de sfârşit se învârte întunericul / să nu crezi frânturile lui cu refren
în jurul insulei mele pe care te-ai părăsit
am auzit chemarea ta şi te-am găsit sub apă
iar barca de pescar în care erai s-a scufundat sub un coral transparent
o să-ţi fiu într-o seară de vară năvod de vânt sub zăpadă de sticlă
dar să nu îţi faci griji pentru mine -
măştile intră în viaţa mea în fiecare zi şi cad printre zâmbetele din colţul gurii
şi se sfărâmă încercănate
vrei să răscoleşti nisipul după ziua de azi însă răscoleşti zarea ca să găseşti norii
ai modelat din plastilină boabe de struguri şi mi-ai spus că sunt solzii mei
şi că pot stropi curcubeul dând din coadă
dar trebuie să suflăm / mai departe cu buze de copil / în barca noastră de hârtie
mi-e gura uscată
de necunoscut
într-o zi voi fi un călător captiv în somnul tău
şi atunci / cu paşi mărunţi / voi cauta împreună cu tine drumul spre Vrăjitorul din Oz

(Alice Diana Boboc)