sâmbătă, 25 iulie 2009

TU



Mulţumesc pentru toate,
Pentru că exişti,
Că eşti alături de mine,
Că ai grijă de sufletul meu,
Că îţi pasă,
Că nu eşti indiferent….

Mulţumesc pentru
Acele clipe minunate
Petrecute împreună,
Pentru acele cuvinte
Şoptite cu atâta dragoste.

Mulţumesc pentru că
Mă accepţi aşa cum sunt,
Pentru că mă asculţi
Şi eşti atent,
Pentru că nu eşti un vis.

Mulţumesc pentru visele
Ce noapte de noapte le am,
Pentru speranţe care nu pier,
Pentru bucuria ce mi-o aduci,
Pentru că îmi ştergi lacrimile
Si faci ca durerea să plece….

Eşti un înger venit să mă păzească,
Care îmi alină suferinţa
Si îmi aduce numai bucurii,
Zâmbete şi soare
Si mă face să uit
Prin câte am trecut.
De aceea îţi mulţumesc!

(Andreea Popovici)



click pe titlul postării: Conexiuni - Tu


vineri, 24 iulie 2009

Sunt eu...



Sunt un fluture de noapte
care îşi arde mereu aripile de cântec…
Sunt femeia
care aduce întrebări eterne în suflete…
Sunt eu...
cea care ucide apusul
cu umbre de vis...
Sunt mâna care mângâie
si gândul care sărută...
Sunt adierea vântului prin părul tău...
Sunt liniştea care se cerne deasupra luminii...
Atinge-mi faţa să afli
cum se aprind în mine felinarele sângelui!
Atinge-mi căldura
să poţi topi vorbele la flacăra
trupului meu!
Se cutremură amurgul în braţele mele
când te mângâi...
Calea Lactee îşi pierde urma în mine...
Eu sunt cea care te cheamă la festinul iubirii...
Eu sunt cea care întinde mâna spre tine
ca spre o oază de fericire...
Dă-mi cupa gurii tale să mă îmbăt cu abisul tău!
Dă-mi palmele să le adun
intr-o lacrimă de ploaie
care să spele toate nopţile plânse odată!
Modelează lutul meu
să poţi face din el
chipul adevărat al omului din mine!
Scrijeleşte cu buzele tale urme de dor
atât de dureros încât
să nu-mi mai treacă nicicând!
Şi nu te mai întreba ce se intamplă!
Suntem doar noi doi,
atât de puri
că albul e prea puţin alb
şi cerul prea puţin înalt
ca să poată ajunge până la el
ceea ce simţim:
infinitul fiecăruia dintre noi...

(Lelia Mossora)



click pe titlul postării: Yanni - Reflections of Passion


joi, 23 iulie 2009

O speranţă... pentru TINE...



Am început să aud timpul cum trece.
Dar nu peste mine, ca pană acum.
De la o vreme, timpul a început să treacă
prin mine.
Lasă nişte urme vagi de amintiri,
câteva păreri (de bine şi nu numai)
şi poate o dâră subţire de teamă.
S-au adunat în timp, din timp
atât de multe în mine
încât nu mai am unde sa le ţin.
M-am decis, deci, sa le împrăştii
în jurul meu.
Unuia îi dau un regret,
altuia îi dau o fericire,
amintirile am decis sa le ţin
Măcar încă o vreme, pentru mine.
Pană acuma am dat:
tristeţea ultimei despărţiri unui uragan,
bucuria unui prim sărut am lăsat-o
pe-o scandură din parc;
teancul de lacrimi l-am dat
unui amic ce suferea de prea multă fericire.
Apoi am dat ultima tacere
unei ciocarlii.
Am mai gasit, pe fundul sacului
în care ţin tot ce se adună în mine
din timp - o speranţă; o speranţă
pe care am să ţi-o fac cadou ţie;
tu, care mă ajuţi uneori, să trec prin timp.

(Diana Iordache)



click pe titlul postării: Maksim Mrvica - Somewhere in Time


marți, 21 iulie 2009

" Chiar aşa cu orice preţ, să vrei să reuşeşti în viaţă? "



Nu arăta că doare, nici cum, nici cât şi nici de ce! Dar mai ales nu-ţi expune slăbiciunile, locurile sensibile, sufletul, inima, visele, aspiraţiile, lacrimile.
Un loc comun, ca atatea altele, mult prea comun, prea intrat în ADN-ul ce ne defineşte, compunându-ne zilele şi nopţile, clipele, viaţa. Puterea de a reuşi.
Puterea! Ăsta e locul comun. Forţa, izbânda, succesul, biruinţa. Nu ne putem permite să fim prieteni cu cineva slab, nu dă bine... Ne pune într-o lumină nefavorabilă, ne anulează disperatul efort de a zidi lumea de lume, privirea de privire, lumina din ochi de umbra dintre gene. Ne trage în jos, ne umileşte în faţa lumii din care tocmai am scăpat urlând. Ne duce spre o zonă deloc confortabilă a eşecului, a renunţării, a înfrangerii din social. Nu e bine!
Suntem PUTERNICI!
Nu avem dreptul să fim slabi! Nu ne mai putem permite să fim slabi. Indiferent de ce ar trebui să insemne asta. Nu trebuie să ne vadă lumea punând genunchiul în pământ, chiar dacă gestul ăsta e suprema reverenţă faţă de un crez, faţă de un ideal, faţă de o fată-femeie-copil ce ne împlineşte aşa cum nu ar putea să o facă nici o victorie de care şi-ar aminti cel mult două zile gaşca alcoolicilor din colţ.
Suntem ÎNVINGĂTORI!
Nu avem treabă cu locul doi! Acela e bun doar pentru scripte, pentru bazele de date ce ajută la definirea unor statistici utile, celor care vor veni să ocupe, luptând mereu şi mereu, un alt loc întai. Nu mai trecem în amintiri cu o fântână, cu un copac, cu o casă sau cu un copil. Ne trebuie reuşita, victoria, izbânda. Nu mai putem recunoaşte o o grădina cu flori, ăsta e romantism. Noi suntem aplicaţi! Ne descurcăm mult prea bine cu o listă de premianţi, o înrămăm şi ne e suficient. Ne-am asigurat nemurirea!
Avem SUCCES!
Brusc facem parte din categoria fericiţilor, a împliniţilor. Avem de acum un loc bine stabilit în rândul celor ca noi. Nu contează câte vise am ucis pentru a ajunge aici, câte speranţe am frânt, ce idealuri am călcat în picioare. Suntem noi cu ai noştri între noi şi astfel de intrebări nu se pun. În urma fiecaruia se întinde o lungă listă cu slăbiciuni ce au trebuit date la o parte, chiar dacă prin listele astea găseşti toate motivele pentru care ele există. Din vise, din aspiraţii, din idealuri, din dragoste, din iubire am venit aici pe planetă, doar că acum, când "TREBUIE", când presiunea lui ACUM e mai mare ca oricând, nu ne mai putem permite să fim compuşi din altceva decât granit, aluatul campionilor.

Chiar aşa cu orice preţ?

Chiar aşa cu orice risc?

Chiar aşa cu orice chip?

Să vrei să reuşeşti în viaţă...

Să poţi?!

( Florin Chilian - Jurnalul Naţional / 29.05.2006
)


click pe titlul postării: Florin Chilian - Salvează-mă de mine




luni, 20 iulie 2009

"Altceva nu-i nimic şi mereu mă complic... şi ce simplu mi-ar fi dacă nu te-aş iubi..."



Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.

M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.

Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din păcate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu.

( Adrian Păunescu )


click pe titlul postării: Andre Rieu - TE IUBESC


duminică, 19 iulie 2009

Şi totuşi... există poveste...



Oameni, oameni, fraţii mei,
Disperaţii, fericiţii,
V-aţi spălat de superstiţii,
De demoni şi dumnezei.

Însă-i nu-i destul folos
Dacă peste tot ce este
V-aţi spălat şi de poveste,
L-aţi pierdut pe Făt-Frumos.

Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângeră ca rana,
Unde este Consânzeana,
În ce bolţi, pe ce pământ?

Mă ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde vă e basmul, oameni.
Ce-aţi făcut cu Făt-Frumos?

Făt-Frumos n-a existat,
N-a stat nimănui în cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist băiat.

Mai visaţi de vreţi să fiţi
Fericiţi cu capu-n pernă,
Feriţi epoca modernă
De rigizi şi scofâlciţi.

Din prea mult entuziasm
Să nu spargeţi Voroneţul,
Daţi-i voi mai mare preţul,
Oameni, mai râvniţi la basm.

Voi, care aveţi copii,
Nu-i lăsati sub gând satanic,
Să respire sterp, mecanic,
Ca şi când nu ar fi.

Doborâţi himera jos,
Oameni, reveniţi în lume,
Pe umana noastra culme
Regăsiţi pe Făt-Frumos.

Făt-Frumos şi toţi ai lui,
Fiincă unde nu-i poveste
Lume nu-i şi om nu este
Şi, de fapt, nimica nu-i.

El venea la noi pe jos
Şi ni l-au răpit piraţii,
Vameşi vigilenţi, redaţi-i
Actele lui Făt-Frumos.

Daţi-i viaţa înapoi,
Ochii mari, mişcarea buzii,
Făt-Frumosul din iluzii
Şi frumos numai prin voi.

( Adrian Păunescu)


click pe titlul postării: Adrian Păunescu - Totuşi iubirea


sâmbătă, 18 iulie 2009

>><< >><< >><< >><<




Apune soarele-n văpăi

Şi înserarea, ca un val,

Pe subt răchitile din deal

Se lasă-n linişte pe văi.

Coboară-ncovoiat la pod

Un biet pescar, de pe Siret,

Şi-n umbra sură pier încet

Pescar, şi apă, şi năvod.

De jos, din ceaţa de pe prund,

Doi pescăruşi au apărut

Şi-n zbor îngemănat şi mut

Se duc spre bălţile din fund.

Închid pleoapele s-ascult…

De pacea largă legănat

Mi-adoarme sufletu-mpăcat

Ca un copil ce-a plâns prea mult.

( Otilia Cazimir )



click pe titlul postării: Yanni - One Man´s Dream


vineri, 17 iulie 2009

Scrisoare de ramas bun...



Iubito câtă lume între noi,
Numărători de ploi din doi in doi
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zapezi pe buze ne-au crescut
Ascultă-mă şi lasă-mă să strig,
Mi-e frică de-ntâmplare şi mi-e frig
Şi nu mai vreau să ştiu pân` la sfârşit
Cine-a iubit frumos cine-a greşit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc cine-a rămas
Cine şi-a smuls pereţii rând pe rând
Cine s-a întors mereu cu ziua in gând
Cine-a pierdut cine-a câştigat
De toate-nlănţuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult in celălalt
Sub cerul prea străin şi prea înalt
Iubito câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut
Când n-am să uit cum sună glasul tău
Decât tăcerea ce-mi va fi mai rău
Şi cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta
Iubito câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi in doi
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut
Asculltă-mă şi lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntâmplare şi mi-e frig
Şi nu mai vreau să ştiu păn` la sfârşit
Cine-a iubit frumos cine-a greşit,
Cine-a iubit cine-a greşit...

( Pasărea Colibri)



click pe titlul postării: Dan Spătaru - Drum bun


joi, 16 iulie 2009

Treptele iertarii...



Greşim în fel şi chip, e omeneşte -
doar cine nu trăieşte
nu greşeşte...
(Aşa-mi spunea, cu vorbe nu prea noi,
amicul meu cu suflet de cristal.)
Când eşti între ai tăi,
să ierţi, e cu putinţă, orice lucru -
nu e păcat, greşeală, neajuns,
iertare să nu merite cumva...
Când eşti între ai tăi, de bună seamă -
duşmanului, nimica să nu-i ierţi!...

- O, suflet de cristal, îi răspunsei,
e cu putinţă, deci, să ierţi orice -
dar ce e cu putinţă, te întreb?...

Şi-aşa, purtat de el, pornirăm,
urcând şi coborând,
pe nişte-nchipuite trepte,
pe scara-nchipuită a-ndurării.

- Să-l ierţi, zicea,
pe cel ce fără voie te-a lovit,
pe cel ce, prost ţintaş,
te-a nimerit în plin, ochind alături.
Să-l ierţi pe cel ce cu stângacea-i mângâiere
un umăr ţi-a zdrobit sau o speranţă,
pe cel ce te-a lovit
de frică, sau de foame,
din simpla bucurie de-a trăi,
ca din avântul orb, elementar,
cu care explodează mugurii-n April.
Chiar şi pe cel ce te-a lovit cu ură
îl poţi ierta -
de-i meriţi ura sau de nu i-o meriţi,
ajută-l tu din coaja ei să iasă,
aşteaptă-l
într-o zi,
şi-o va lăsa pe-un gard:
pestriţă, veştedă armură,
din care fluturele a scăpat.
Şi mai uşor îl vei ierta, fireşte,
pe cel ce vrând
o scamă de pe şapcă să-ţi alunge,
în râvna-i binevoitoare,
îţi vatămă şi ţeasta, din greşeală...
Să-l ierţi pe cel ce-şi cheltuie durerea
lovind,
pe cel ce te-ar lovi, dar nu e-n stare,
pe cel ce te-a lovit
din nepăsare,
dintr-o umană pricină, meteahnă...

Chiar când ţi se apropie de gleznă
murdar şi pofticios şi-ntărâtat
ceva ce-abia mai seamănă a om,
ci mai curând a colţ de lup aduce
şi-a rât de râmător,
murdar şi pofticios şi-ntărâtat,
să-l cruţi e cu putinţă, dacă vrei,
şi să nădăjduieşti
că poate e o vrajă, cine ştie,
că poate se va da de trei ori peste cap
şi-n om se va preface iarăşi...

- Nu e prea mult? i-am spus.
Mergi prea departe!...
Să ierţi atât înseamnă să fii slab,
să ai nevoie însuţi de iertare,
să presupui că vei avea nevoie...

- Nu! Pentru toate poţi avea-ndurare
şi drept e să o ai, şi omenesc.
nu slăbiciune-i asta, ci tărie,
căci crede-n om, se bizuie pe timp -
ne-ndurătorul e un pesimist,
un suflet acru, neîncrezător,
şi temător de oameni şi zbârcit...

Deci, iartă-i omului umanele greşeli! -
tot ce-i uman nu e străin de om.
Mai fă un pas,
fugi şi mai mult de jungla-ntunecată,
de sângerosul "dinte pentru dinte" -
filozofii de robi şi de barbari!...
Să ierţi cum iartă ţărmurile mării
bătaia valurilor spumegânde.
Să ierţi cum iartă pasărea când zboară
din mâna celui ce-o ţinu captivă,
cum piere-n cărămidă rezidită
amara amintire a caselor surpate...
Să ierţi cum iartă firea.
Să ierţi cum iartă via a grindinii bătaie -
răzbună-te în bobul ce-a rămas
şi fă-l mai greu, mai rumen şi mai dulce
şi-adună-n el tărie şi mireasmă...

Dar să nu-ntorci obrazul celălalt,
al sclavului duios,
împătimit în viciul umilinţei -
nu bucuros să ierţi, ci necesar,
nu cu mărinimie, amorţit
de lâncede efluvii ancestrale,
ci dintr-o bărbătească, gravă,
şi limpede nevoie creatoare,
încredinţat adânc
că omul e în stare de mai bine...

- Prea bine, zic, prietene, să ştii
că pot să mă-nvoiesc uşor cu tine
în ce priveşte pragul omeniei.
Da, iartă-i omului umanele greşeli,
când dincolo de-o vină
nu e alta,
când cel ce te-a lovit
a dat în tine,
nu în ai tăi,
nu dincolo de tine,
nu în ungherul unde-ţi ţii comoara
(un steag, o hartă, o fotografie,
un cântec, o medalie de bronz...)

- O, negreşit, răspunse,
doar ţi-am spus:
duşmanului nimica să nu-i ierţi!
Dar cu ai tăi să mânui altă lege -
să ierţi e cu putinţă orice lucru,
să ierţi,
chiar când te doare
(şi mai ales atunci),
chiar când ţi s-ar părea cu neputinţă,
chiar dacă-ar fi să-ntreci măsura,
măsura legiuită a-ndurării:
nimic nu se plăteşte mai adânc,
mai drept
şi mai covârşitor,
decât iertarea simplă, omenească...
... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...

( Geo Dumitrescu )



click pe titlul postării: Yanni - Love is all


miercuri, 15 iulie 2009

Ah, Femeia!



Din viaţă , în de moarte ,

Din aproape-n departe ,

De la dragoste la ură ,

Tu , dintru-nceput măsură

Pentru toţi şi pentru toate...

Fără tine nu se poate

Întâmpla nimic sub stele ,

Tu lumina vieţii mele ,

Tu blestemul sau tu , leacul ,

Pripa care naşte veacul ,

Mâna care-adoarme clipa ,

Tu , strânsura şi risipa ,

Ţii în palmele-ţi fragile

Nopţi şi visuri , munci şi zile ,

Vindecarea şi pierzarea ,

Tu , limanul meu şi zarea ,

Neclintirea mea şi zborul,

Tu , pustiul , tu , izvorul ,

De la humă la idee,

Tu , întregul meu , Femeie!


( George Ţărnea )

click pe titlul postării: Ştefan Iordache - Ah, femeia!


marți, 14 iulie 2009

PRIETENIE...



Prietenie,
Loc binecuvântat de comuniune şi de bucurie.
Adie,
Cald în suflet sentimentul pur de armonie.
Ştie,
Privirea când se întâlneşte câtă simpatie,
Împrăştie,
Spre locul inimii cu voioşie;
Şiroaie,
Proaspete cu apă vie.

( Tudor Ioan Bogdan )



Click pe titlul postării: Claudiu Mirică - Prieten drag

poezia am preluat-o de pe: www.agonia.ro


luni, 13 iulie 2009

><*><*><*><*><



În faţa casei mele te afli. Intră dacă
Măcar o dată viaţa un dor ţi-a sugrumat,
Şi-n chinuri al tău suflet de-a trebuit să tacă,
Aici vei şti cât doare un ţipăt nestrigat.

Căci cine valul vieţii nu l-a simţit într-însul
Cum urlă şi se zbate ca marea când e rea,
Şi n-a ştiut ce-i visul, ce-i dragostea şi plânsul,
Acela o să fie străin în casa mea.

Dar, dacă vii la mine cu fruntea înnorată,
Simţind şi tu că visul e greu să-l faci cuvânt,
Atunci împinge poarta şi intră: o să bată
O inimă de frate în oaspetele sfânt.

Trecutul meu va creşte din umbra ce se lasă.
Îţi voi întinde jeţul să stai. Vei asculta
Şi-ţi va părea o clipă că eşti la tine-acasă
Şi versul meu că spune poveşti din viaţa ta!

( Cincinat Pavelescu )



click pe titlul postării: Angela Similea - Casa mea

duminică, 12 iulie 2009

* * * * * *



Dacă ai ghici
Tot ce-ţi pot dori
Eu ţi-aş prinde-n păr,
Cunună de sori
Stropită cu flori..

Dacă iei un strop de ploaie
În palmă ai să vezi,
Că nu-i atât de greu să speri
Fură o rază de lumină
Încearcă-n ea să crezi,
Şi ridică-ţi fruntea
Spre cer...

Ia un strop de fericire
Dintr-un colţ de cer,
Ochii oglindeşte în el,
Ia un fluture din soare
Puneţi-l în păr
Lângă o cunună de măr!

Încearcă să zâmbeşti
Făr` să te-amăgeşti
Şi să îţi doreşti
Un lucru uşor,
Fiindcă-ï trecator...

( Mircea Baniciu )



click pe titlul postării: Pasărea Colibri - Dacă ai ghici


vineri, 10 iulie 2009

Vine o zi...



Stiu, un copil se naste acum.
Da, stiu, un batran isi ia ramas bun.
Eu, i-am spus vremii sa stea in loc.
Amintirea mea vreau sa fie-a ta.
Nu, nu am ce sa iti las in loc
Doar cantul meu si un pic de noroc
Stiu, nu e mult dar e suflet curat
Si adevarat, si adevarat...
Vine o zi, vine o zi cand se va sfarsi.
Nimeni nu va sti, nimeni nu va sti oare cand va fi.
Vine o zi, vine o zi iar de voi pleca,
Nimeni nu va sti, nimeni nu va sti cat voi regreta,
Cat voi regreta, cat voi regreta...


( Holograf )


click pe titlul postarii: Holograf - Vine o zi

joi, 9 iulie 2009

" Nu-l dau pe azi pentru mâine! "



În fereastră-i cerul înrămat,
În odaie am scaun şi pat
Şi pe masa albă, nişte pâine...
Lucrurile-mi sunt în geamantan,
Praful nu l-am şters de-acum un an,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!
Calendarul din perete-i vechi
Şi pe covorul veşted, cu ciucuri neperechi,
Sunt firimituri uscate de pâine...
Am şi două crăpături în geam
Şi m-a părăsit fata ce-o iubeam,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!
Ieri m-am întâlnit pe scări cu un om ciudat,
M-a-ntrebat:
"De ce te zvârcoleşti noaptea în pat?
Ştii, parchetul e şubred, şi se-aude până-n baie,
Îmi trezeşti copiii care dorm în odaie,
dorm..."
Pe tavan un cerc e, de lumină,
N-am perdea la geam, luna mi-e vecină,
Şi pe masa albă, nişte pâine...
Singur când rămân, câteodată,
Mai mi-aduc aminte de-un nume de fată,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!

( Alexandru Andrieş )


click pe titlul postării:
Alexandru Andrieş- Nu-l dau pe azi pentru mâine


miercuri, 8 iulie 2009

Drumul meu...

marți, 7 iulie 2009

><><><><><><



El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

( Nichita Stănescu )



click pe titlul postării: Gheorghe Zamfir - Doina


duminică, 5 iulie 2009

Linişte...



Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cântă-n mine-un dor, ce nu-i al meu.
Se spune, că strămoşii, cari au murit fără de vreme
cu sânge tânăr încă-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin
vin să-şi trăiască mai departe
în noi
viaţa netrăită.

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

O, cine ştie – suflete-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pa harpă de-ntuneric – dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie? Cine ştie?

( Lucian Blaga )


click pe titlul postării: Gheorghe Iovu -Liniştea nopţii


sâmbătă, 4 iulie 2009

Zile senine...



Nu printr-o mare iubire,
Nu prin bogăţie, prin onoruri din anii maturităţii,
prin victorii în politică sau în război,
Vei avea zile senine.
Dar, pe măsură ce viaţa se duce şi toate
furtunoasele pasiuni se potolesc,
Pe măsură ce splendide, vaporoase, tăcute
culori acoperă cerul de seară,
Pe măsură ce blândeţea, liniştea şi bogăţia
spiritului, ca un aer proaspăt şi îmbălsămat,
îţi umplu viaţa,
Pe măsură ce zilele se îmbracă în lumini patinate
şi merele coapte atârnă, obosite şi
leneşe, pe crengi,
Sosesc cele mai liniştite şi mai fericite
zile dintre toate,
Liniştitele şi fericitele zile senine.

(Walt Whitman)


click pe titlul postarii: Barbara Sytreisand - Memory


vineri, 3 iulie 2009

Trec printre oameni mereu acoperită de dragoste...



Întotdeauna toţi m-au iubit,
Cei ce mă urau m-au iubit cel mai tare.
Am trecut printre oameni
Mereu acoperită de dragoste,
Cum trec prin iarnă
Acoperită mereu de ninsoare.
Legea talionului e fără milă.
Iubirea cere iubire
Cum sângele cere sânge,
Când ninge
Şi lascive, ameninţătoare,
Funii lungi de argint
Scămoşat mă încing,
Ninsoarea îmi cere şi mie să ning.
Dar eu trec prin zăpadă dormind,
Tu eşti somnul din care
Nu vreau să mai ies,
Rar câte-o privire mai mare
Distrată, uitucă visez,
Neaua moale îngheaţă pe mine,
Mă strânge,
Mi-e cald în somn şi bine
Şi ştiu că o sa mor,
Aş fi iertată
Dacă m-aş trezi din tine,
Dar nu-mi doresc decât,
De sub pleoapele închise izvorât,
Fâlfâitul acesta uşor.
Trec dincolo de zăpadă,
Spre inima celui din urmă labirint,
Unde m-aşteaptă-o dreaptă judecată
Care-o să mă găsească vinovată
Poate
Şi-o să mă pedepsească pentru toate
Iubirile pe care le-am netrăit dormind.

(Ana Blandiana)



click pe titlul postării:
Whitney Houston - I Will Always Love You



Legendă...



Abel şi Cain se întîlniră dupa moartea lui Abel. Mergeau amândoi prin deşert şi se recunoscură de departe, căci amândoi erau foarte înalţi. Fraţii se aşezară pe pamânt, făcură focul
şi mâncară. Tăceau, aşa cum fac oamenii osteniţi când se pogoară înserarea. Pe cer se arăta câte o stea, ce nu-şi primise, incă, nume. La lumina flăcărilor, Cain văzu pe fruntea lui Abel semnul pietrei, scăpă din mâna bucata de pâine pe care tocmai o ducea la gură şi îl rugă să-i ierte fărădelegea.
Abel răspunse:
- Dar oare tu m-ai omorât, sau eu te-am omorât pe tine? Nu mai ţin minte; vezi, stăm alături ca odinioară.
- Acum ştiu că m-ai iertat, în adevăr, spune Cain, căci a uita înseamnă a ierta. Voi incerca să uit si eu.
Abel spuse incet:
- Aşa este. Câtă vreme durează remuşcarea, durează şi vinovăţia.

(Jorge Luis Borges)



click pe titlul postării: Yanni - A love for Life


joi, 2 iulie 2009

** ****** ****



Copac m-oi face, dacă tu eşti floare
Şi dacă floare eşti, m-oi face rouă!
Tot rouă, dacă rază eşti, de soare
Să ne unim fiinţele amândouă!

Iar dacă tu eşti cerul, iubita mea
O stea pe firmamentul tău voi fi
Şi dacă iadul eşti, o viaţă-ntreagă
S-ajung la tine, voi păcătui!

( Petőfi Sándor )



click pe titlul postării: ABBA - Andante, Andante
(cântecul cel mai drag sufletului meu... din tot ce a cântat ABBA)


miercuri, 1 iulie 2009

>< >< >< >< >< ><



Din lada mirosind a molii şi-a parfum
A scos o rochie din tinereţea ei, bunica.
Subţire şi uşoară ca un fum,
De parcă-ar fi fost ţesută din nimica.

Ce trist foşneste crinolina de m
ătase,
Volanele i se destramă şi se taie,
Şi-n joc de raze, siluete graţioase,
Din alte vremi, dansează prin odaie.

Revede balul cel dintâi bătrâna,
Îşi recunoaşte rochia de fată
Şi-i tremură pe-atlasu rece mâna,
De-nduioşare multă-nfiorată.

Şi cum işi pleacă fruntea tot mai tare,
I-aşa de gârbovită bunica-n vechiul şal…
Ce s-a facut frumoasa dansatoare
Care-a plutit in rochia de bal?

Picioarele uşoare şi micuţe,
Şi ochii, şi surâsul strălucit,
În trupul gârbovitei bunicuţe
Cum, oare, pe vecie de-au murit?

Şi mi-au răspuns mătăsurle moarte,
Sau poate chiar bătrâna-n vechiul şal:
“Nu, n-au murit, dansează mai departe,
Mereu in alte rochii, primul bal’’.

( Magda Isanos )


click pe titlul postării:
Eugeniu Doga - Tandra şi gingaşa mea fiară
(un vals deosebit)