joi, 19 februarie 2009

********************



astăzi femeile nu vorbeau, în dreptul ferestrelor
un spaţiu prea larg, o arcadă
prin care le trecea mâna, dispărea
nimic nu era calm în ochii lor, o pânză de cuvinte
îmbrăca pereţii, îi strângea

aşa este şi când, în câteva ore, citeşti tot ce a scris
altcineva în trei ani, doza e nocivă
simţi cum ţi se chirceşte stomacul, pumnul de cruzime
din fiecare rând, întâmplările de sub litere
şi mai ales greaţa, singura care opreşte ochii
pe fiecare trecător, caută un om real
nu mai vor hidoşenia care se apleacă după orice femeie
îi lasă pete în corp, o sfidează

mai departe de fereastră nu se mai scrie nimic
se adună siluete albe, umbre care iau cina în linişte
un alt bărbat coboară pe scări, întinde braţele
el nu dispare

eşti singura sceptică din salon
nu vrei să mai deschizi nimic, nici o venă
nici coperta de piele, foile pe care ai notat
desprinderile din teamă, insomnia
bărbatul ţi-ar da o întâmplare întreagă, o faptă
ceva din firescul unei frumuseţi

dar ai mâinile bine cusute după ultimul zid, o pierdere
un celălalt care te bântuie şi îţi aminteşte
cum abia dacă s-au mai mişcat ferestrele, uşa
cheia e încă legată
şi nu mai poţi primi nimic, nu mai poţi atinge
până când nu ţi se întorc toate, toate lucrurile acasă

( Ela Victoria Luca)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.