" O voi astepta pana cand..."

liniştea pare că îmi loveşte în coaste cu un ciocănel de fier
mă întind pe pat şi închid ochii
"dacă cea care te iubeşte nu vine
totul va ieşi ca un abur rău din gura ta"
nu pot deschide ochii şi nici nu ştiu dacă vreau
"vei fi departe de ea şi departe vei rămâne poate
aşa cum este cea mai îndepărtată
planetă faţă de soare,
ascultă-te bine
numai tu ştii că cea care te iubeşte se înalţă în tine
tot ea vine pe ascuns şi îţi spală picioarele în fiecare seară
într-un lighean mic apoi le sărută cu drag"
liniştea se joacă în mine ca un copil cu degete reci de fier
"o voi aştepta până când noaptea nu va mai fi noapte
până când cea mai îndepărtată planetă se va desprinde
şi va pluti singură printre stele
şi nicio stea nu o va putea atrage pe orbita ei"

***

când oamenii se vor scutura de mine şi îmi vor zice
oare noi te-am chemat aici
atunci zilele îmi vor părea fără sfârşit
voi umbla de la un capăt la celălalt al inimii mele
"dacă îmi ţin respiraţia gândindu-mă la ea
nu voi mai fi aici
şi măcar pentru o secundă inima mi se va desprinde de trup
o voi ţine în căuşul palmei
şi când nu voi mai şti nimic de cea care mă iubeşte
va fi o floare de gheaţă"
oamenii mă vor uita
apoi oamenii sunt orbi
oamenii nu văd
decât ceea ce vor să vadă
"îmi voi duce inima în pustiu
şi îmi voi acoperi trupul cu haine negre
când ea va trece pe acolo îmi va fi o frică de moarte
să nu mă vadă cum sunt
să nu mă privească în ochi
şi să se scuture de mine ca într-un coşmar cumplit
unde inimile oamenilor sunt de fier
şi se izbesc cu putere din toate părţile lumii
răspândind în aer mii de scântei"

( Daniel Aporof )