" Un pic rosiatic, emotiv se pare, nu ştia cum să plece fără să deranjeze..."

Se aşternea uşor
leneş şi trist că noaptea îl ucide iar
un pic roşiatic emotiv se pare
nu ştia cum să plece fără să deranjeze
tinerii veneau special pe acoperişuri
spre a-şi încălzi cerurile cu seninul lui
iar el nu făcea altceva în fiecare seară decât
să le mulţumească sfios şi să se piardă în întuneric

Clipind încă o dată din ochiul care-i mai rămăsese-n afară
şi-a lăsat lacrima să se rostogolească în noapte
cu speranţa că va exista mereu un mâine
care să-i zâmbească şugubăţ de după vreun munte
din întinsul câmpiilor sau din valuri

Cât dormi
împrumută-i din lumina ta
celei ce e sufletului nopţii
stăpână.

(Daniel Puia-Dumitrescu)