Kaliakra este un superb promotoriu aflat la câţiva kilometri de graniţa româno-bulgarâ. Pentru a putea ajunge acolo, trebuie să te abaţi circa 12 kilometri din drumul principal dintre Vama Veche si Balcic.
Promotoriul Kaliakra (Capul Kaliakra) se întinde pe 2 km în Marea Neagra şi are circa 60 de metri înălţime faţă de nivelul mării, fiind o formaţiune de stânci calcaroase. Inaccesibilitatea locului a făcut în antichitate din ea o mare fortăreaţă, fiind a doua cetate importantă dupa Tomis. În aceea perioadă se numea Tirisis. Fortăreaţa a fost succesiv folosită de traci, romani, bizantini şi bulgari.
O legendă spune că în această fortăreaţa şi-a adăpostit bogăţiile Lyzimah, succesorul lui Alexandru cel Mare.
În prezent, aici se află un mic muzeu în care pot fi văzute piese arheologice. De asemenea, pe promotoriu se află ruinele vechii cetăţi, care include poarta prin care se intra dinspre continent, ziduri ale cetăţii dar şi ruine ale diferitelor clădiri, biserici, băi comune romane si făntăni.
O altă legendă se referă la un grup de fete bulgare care s-au aruncat de pe promotoriu in mare, pentru a nu fi capturate şi convertite la Islam de către turci. Este probabil cea mai populară legendă, la intrarea in Kaliakra existând şi un monument dedicat fecioarelor care s-au aruncat în mare – “Poarta celor 40 de virgine”.
(http://www.balcic.net/alte%20destinatii.html)
click pe titlul postării: Gheorghe Zamfir - Einsamer Hirte

Frumoase fotografii, Aditeea... Iar tu te-ai integrat pe deplin în peisaj...
RăspundețiȘtergere