Confesiunile unui poet - Traian T. Cosovei
"La varsta mea, dragostea este o intelepciune"
A publicat peste 20 de volume de poezie, are 5 premii literare prestigioase si... patru casnicii la activ. Fire pasionala si nonconformista, a luat-o de fiecare data de la capat, convins ca in literatura si in iubire compromisurile ucid. si-a bandajat ranile sufletesti distiland in cuvinte suferinta, la aceeasi masina de scris, mostenita de la tatal sau. De 12 ani traieste alaturi de scriitoarea Stefania Cosovei, o poveste de iubire cladita pe dragostea pentru literatura si pe credinta in Dumnezeu
"Nu umblu niciodata in sertarele nimanui"
- Se spune ca secretul unei vieti emotionale echilibrate sta in dragostea de care ai parte cand esti mic. Ati simtit si dvs. ca felul de a fi in relatia cu femeile pe care le-ati iubit a fost marcat de ce ati trait in copilarie?
- Am avut o copilarie in care lipsurile datorate vremurilor (m-am nascut in iarna lui '54) au fost estompate de dragostea pana la rasfat a parintilor mei. Tatal meu a scris o carte de cateva sute de pagini despre mine, ma pot lauda ca sunt printre putinii autori cu biografia completa, de la 1 la 5 ani. Cand aveam 12 ani parintii mei au divortat si am trait, pana ce am terminat facultatea, dintr-o pensie alimentara, impreuna cu mama. Trei luni de zile, cat dura vacanta de vara, tata ma lua cu el in Delta, prin locuri numai de el stiute, ce n-au aparut niciodata pe vreo carte postala. Ne rataceam amandoi prin padurea Letea, pandeam impreuna pelicanii, dormeam noaptea pe pontoane plutitoare si mancam conserve de pateu si branza topita. Au fost momente sublime. Dar apoi, tatal meu s-a recasatorit, iar nevasta lui nu ma prea simpatiza. Avand, asadar, o copilarie lipsita de autoritatea tatalui si fiind extrem de rasfatat de mama, am considerat, uneori in mod gresit, ca si femeile din viata mea trebuie sa imi faca toate hatarurile, mofturile, capriciile, sa-mi rabde toanele, ifosele si mendrele. Intrebati-o pe sotia mea, stefania! Este cea de-a patra sotie. si ultima! Suntem de 12 ani impreuna, lucru care nu mi s-a mai intamplat.
- Ce v-a adus si ce v-a tinut atata timp impreuna? Orice relatie este supusa fluxului si refluxului afectiv, care in unele cazuri deterioreaza ce e frumos.
- Pe Stefania am cunoscut-o intamplator, in cartier, la niste prieteni. Am aflat ca-si pierduse sotul, bolnav de cancer, cu trei ani in urma. M-a sedus la ea o bunatate interioara extraordinara. Parea un om coplesit de intamplarile nefericite ale vietii, dar imi placea ca e o persoana puternica, care nu se lasa doborata. Este Capricorn, zodie de pamant, iar eu Sagetator, zodie de foc. Se spune ca pamantul intretine focul si asa este. E un suport, o radacina in viata mea. Relatia mea cu ea a stat de la bun inceput sub semnul cuvintelor. Stefania are talent literar, scrie si ea, si inzestrarea aceasta e recunoscuta si de altii, nu doar de mine. Apoi, nici o relatie nu rezista daca nu exista intelegere profunda si afectiune, toleranta pentru felul de a fi al celuilalt, sprijin si intrajutorare. Mai ales la o anumita varsta, la care pasiunile nu mai sunt la ordinea zilei. Eu sunt dificil, lucrez noaptea, ascult muzica si bat la masina. Noroc cu cele trei usi de stejar ale casei. Eu scriu versuri si critica literara, sotia mea scrie proza. Amandoi am fi indreptatiti la un egoism de tip superior, care te face sa-ti aperi teritoriul, ideile, proiectele de viitor, lucru care in unele cupluri duce la conflict. Dar leacul nostru e dialogul. Vorbim foarte mult, despre cate-n luna si-n stele, uneori ne prinde dimineata stand la povesti. Vorbim de-ale mele, de-ale ei, facem planuri literare, planuri de publicat, vorbim de muzica, de carti sau filme. si intre noi nu incape orgoliul. O relatie buna de iubire nu se poate intemeia decat pe renuntarea la lupta pentru putere. Sa fim sinceri, cand cunosti un om ii schimbi coafura, ii schimbi parfumul, ii schimbi lecturile. Dar astea sunt lucruri care se intampla fara sa vrei sau sa simti. In afara de aceste schimbari de suprafata, poti sugera sau recomanda, dar e o greseala enorma sa incerci sa schimbi pe cineva profund, cu brutalitate. Ori il intelegi si-l accepti, ori nu-l intelegi si atunci mai bine-l lasi in plata Domnului. Intre noi nu e loc nici de rivalitate. Sunt fericit cand vad o pagina sau doua de proza ale stefaniei intr-o revista, cand vad ca ii apare o carte, cand vad ca are presa buna, mai ales pe un domeniu greu. Poezia tine de o sclipire de moment, proza in schimb se construieste. La noi, literatura nu e motiv de cearta, ci obiectiv comun. La un moment dat, cand tot intarzia sa-si incheie romanul, mai mult in gluma, i-am spus ca daca nu-l incheie odata, divortam.
- Scriitorii au nevoie de spatiu personal, de intimitate, de singuratate. Asta n-a fost niciodata prilej de vrajba?
- Exista lucruri care trebuie sa-ti apartina, nu le poti folosi la comun. Eu am biroul meu, ea are biroul ei. Aparatul foto e al ei, cumparat de mine, dar eu nu-l folosesc. Computerul e al ei, masina de scris e a mea. Dar dincolo de asta nu exista al meu si al ei. Daca am un tricou si-i place Stefaniei, i-l fac cadou sau il purtam amandoi.
N-am avut niciodata foarte multi bani, dar m-am obisnuit cum traiam cu mama, care era un om foarte chivernisit, sa aduc tot ce castig si sa pun la comun. In rest, ne respectam reciproc intimitatea. Nu umblu in sertarele nimanui, nu caut in telefon sau in geanta. O fata mi-a spus demult de tot "sa nu intrebi niciodata o femeie la ce se gandeste". Mi-am dat seama de atunci ca dorinta de control, gelozia, posesivitatea sunt pentru oamenii slabi, fara incredere in ei insisi. si-apoi, chiar e plictisitor sa stii ce face si gandeste celalalt in fiecare clipa. Nu trebuie sa-l coplesesti cu o afectivitate exacerbata, pentru ca-l sufoci, dar trebuie sa fii prezent, cand simti ca are nevoie. Uite, eu si Stefania, cand mergem undeva, fie ca e la muzeu, la Uniunea Scriitorilor sau la o lansare de carte, nu stam la masa impreuna. Toata lumea stie cat suntem de legati si de apropiati, suntem niste siamezi mentali, dar fiecare are nevoie de o doza de libertate pentru a-si face cunostinte noi, pentru a discuta cu amicii. si asta nu se face stand de mana cu sotul.
"Oamenii habar nu au de ce se indragostesc, dar au milioane de argumente atunci cand se despart"
- Ati gasit dragostea de care aveati nevoie, dar dupa patru incercari. Altii s-ar fi dat batuti pe parcurs. De unde atata curaj sa o luati de fiecare data de la capat?
- Tocmai lipsa unei familii in copilarie m-a facut sa-mi doresc continuu sa am si eu una. Asa ca am luat-o de multe ori de la capat. Nu doar de patru ori. Au mai fost multe altele, care n-au ajuns la altar. Dar am avut convingerea ca pana la urma va fi bine. Cand m-am casatorit cu Stefania, ofiterul de la starea civila era un vecin, acelasi care oficiase si in cazul celorlaltor trei. Cand m-a vazut, mi-a spus: "Traiane draga, eu te-am nenorocit de trei ori. Te dau pe mana altcuiva". si a oficiat o doamna, care se pare ca a avut mana buna.
- De ce nu a functionat in celelalte cazuri?
- Intr-un interviu mai vechi in "Formula AS" spuneam - si imi mentin parerea - ca oamenii habar nu au de ce se indragostesc, dar au milioane de argumente atunci cand se despart. Prima casnicie s-a stricat din vina mea. Intervenise plictiseala matrimoniala. Prima mea sotie, pe care o respect enorm, era foarte preocupata de cariera ei universitara. Era un om intransigent si foarte ambitios. Tintea departe si avea asteptari mari de la mine. N-am iubit-o prea tare, dar era singurul om in care aveam incredere. Regret enorm suferinta pe care i-am provocat-o atunci. N-o merita. A doua a fost pasiune la prima vedere, dar a durat doar trei luni, din care doua am fost plecati in concedii. Cum ne-am intors de la Sfat, ea s-a schimbat radical, a inceput sa-mi faca program, cand vin, cand plec. Cand ai alaturi un om care nu are o viata interioara bogata, care nu viseaza nimic, n-are ambitii secrete, te golesti si tu. Iar daca nu viseaza nimic si in plus devine si tiran, mai bine iti iei talpasita. A treia s-a stricat incet. Intr-o zi, m-a rugat sa-i aduc din geanta tigarile si acolo am dat peste o scrisoare cu aranjamentul ei de plecare in strainatate, despre care nu-mi spusese nimic, desi eram casatoriti de trei ani. Am pus frumos scrisoarea la loc si n-am zis nimic. Apoi am plecat la pescuit doua saptamani. Ea mi-a dat un ultimatum si eu am mai plecat doua saptamani la pescuit, cu alta fata. Nu mai aveam ce vorbi. Cand m-am intors, am gasit casa ca dupa zugravit. Acum, doua dintre fostele neveste stau pe aceeasi strada cu mine.
- Cum e dragostea acum, la varsta matura?
- La varsta mea dragostea este o intelepciune. Ma ajut de un citat biblic: "si de-as avea darul prorociei si tainele tale toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic un sunt". Marin Preda a spus-o mai simplu: "Daca dragoste nu e, nimic nu e. Dragostea indelung rabda, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul". Cu timpul, dragostea se spiritualizeaza, se infiripa printre crapaturile existentei, ca o planta miraculoasa aducatoare de viata, se intelepteste si se revarsa asupra celor din jur ca o apa binefacatoare. Pentru ca dragostea inseamna viata.
- Se spune ca artistii nu iubesc ca oamenii de rand. Au ei nevoi mai speciale?
- Artistii se rasfata. Isi inventeaza drame personale, mici puneri pe scena publica, spectacole de la care adesea sunt absenti... chiar ei, care ar fi trebuit sa fie actorii principali. A iubit Eminescu altfel decat muritorii din jurul lui? Nu! Dar a stiut sa exprime acest sentiment cum putini au facut-o. Versurile mele ascund o indoiala in privinta autenticitatii sentimentelor. Am fost de prea multe ori dezamagit. Daca as fi scris cate o carte de fiecare data, l-as fi depasit pe nemuritorul Balzac. De altfel, intreaga literatura moderna are structura unui imens, necuprins discurs de dragoste... fie el si poetic. Daca marea poezie este o poezie a nefericirii, este pentru ca literatura nu se naste din fericire si imbuibare. Poezia e o pastila de uitat, un bandaj pentru toate aceste suferinte, o exorcizare a neimplinirii. Daca imi recitesc o antologie de poezie, pot spune cu exactitate cu ce iubita eram in perioada in care am scris anumite poeme.
- Fericirea si starea de a fi in iubire tin si de puterea exagerarii, de constructia mentala?
- Evident, sentimentul ti-l construiesti caramida cu caramida. Am trait la viata mea si dragoste la prima vedere si mi s-a intamplat nu o data. Dar pot spune ca asta nu e suficient, nu e o garantie. Cred mai tare in relatiile construite, in reciprocitatea sentimentului, in transferul care exista. Dar nu e suficient sa-ti amplifici singur mental o pasiune, daca de cealalta parte nu ai nici un ecou. Un vers de-al Beatles-ilor spunea: "The love you take is equal to the love you make" - dragostea pe care o primesti este egala cu cea pe care o oferi.
"Lumea de astazi este ahtiata dupa sentimente, dar nu are curajul sa se implice"
- Cum v-ati ridicat din esecurile de care ati avut parte? Fiecare nereusita in dragoste lasa urme.
- Am fost camilpetrescian si mi-am spus ca vina nu e a ei, vina e a mea, ca am crezut in aceasta relatie. M-am analizat, mi-am stabilit doza mea de vinovatie. si nu mi-a picat bine, evident. In plus, cand esti si persoana publica, lumea te comenteaza altfel. A durut. Micul meu metabolism afectiv a fost dat de fiecare data peste cap. Suferinta din dragoste te poate aduce uneori la solutii extreme, la ganduri sinucigase. Depinde si de unde cazi, eu am cazut de sus de foarte multe ori. Dar sunt un om lucid, m-am adunat si am mers mai departe.
- Scriitorii sunt inclinati uneori sa-si hraneasca aceste drame. Exista o voluptate a suferintei?
- Unii si le insceneaza, si le cauta si le racaie cu penita, ca sa mai curga niste sange textual, dar sunt si oameni care privesc cu seninatate sau aparenta seninatate. Eu sunt un simulant, un senin aparent. I-am spus odata stefaniei: "Iti dau trei luni din viata mea sa le traiesti, sa vedem apoi daca te gasesc pe linia de tren sau spanzurata pe undeva". Nu i-a picat bine, mi-a parut rau dupa aia, ar fi putut sa-mi spuna si ea acelasi lucru. Zestrea ei de suferinte e la fel de mare.
- Va mai regasiti in lumea de azi? Nu vi se pare alienata, saracita de sentimente?
- Nu exista viata indeajuns pentru cata iubire este pe lumea asta. Lumea de astazi este ahtiata dupa sentimente, dar nu are curajul sa se implice. Vor ceva de-a gata, nimeni nu e pregatit sa dea. Cred ca tine de o comoditate afectiva si de o lipsa de educatie a sentimentelor. Epocii de azi ii lipsesc niste modele si niste repere in materie de viata de cuplu si de familie. Divorturi existau si pe vremuri, ceea ce s-a schimbat acum e ca multe cupluri nu mai pun la baza sentimentul, ci statutul social sau capitalul de imagine. Iar comunicarea lipseste cu desavarsire. Traim o forma noua de alienare. Oamenii ar trebui sa-l redescopere pe Dumnezeu. Recunosc ca aici sunt putin conservator. Biserica si familia sunt doua valori in care cred profund.
- Isi mai gaseste faptul de a scrie poezie ecou intr-o lume despiritualizata?
- Balanta sensibilitatii s-a schimbat, e drept. Acum se mai citeste proza, poezia este pentru connaisseuri, dramaturgia e pentru un grup de elita. Dar dragostea si poezia nu mor niciodata. Mai intra in coma din cand in cand, dar ele se cer mereu reinventate. Nu mai traim la 1800, e o lume in miscare, ce intalneste si alte moravuri.
- De ce scrieti?
- Din convingere. Din acelasi motiv pentru care m-am incapatanat sa-mi fac o familie. Tot ce stiu si pot sa fac este sa transmit niste emotii, iar poezia este o emotie condensata in cateva sintagme. Scriu, pentru ca mai cred in nevoia de emotie, fara de care ne-am instraina cu totul. si scriu pentru placerea mea. Nu fac parte dintre cei care scriu cu efort.
"Am obosit sa tot investesc si sa tot fac papusi de lemn care sa ma minta"
- Care sunt bucuriile dvs. acum?
- Ma bucur ca sunt in viata si ca traiesc, cum spunea Nichita, in timpul vietii noastre, nu in timpul vietii altora. Sunt contemporan cu niste lucruri care ma socheaza. Ma bucur ca am reusit sa trec prin niste evenimente, incepand cu decembrie '89, ca m-am miscat, ca n-am ramas incremenit in proiect. Ma bucur pentru ca scriu niste versuri care au ecou si pentru ca am o carte gata, pe care nu ma grabesc s-o public.
- Ce loc ocupa in viata dvs. iubirea?
- Ocupa un loc pe strapontina, la un spectacol al lumii pe care-l vedem cu totii, fiindca n-am prins loc in tribune. E o forma de autorespect, faptul ca am constiinta valorii acestui sentiment. Dar in nici un caz nu mai este vorba de ce a insemnat acum 30 de ani. Atunci era pe locul principal, imi conducea viata si am si actionat radical, ghidandu-ma dupa ea ca dupa steaua polara. Crezi ca batranului leu i s-au tocit coltii? Crezi ca, daca as vrea, nu m-as mai putea indragosti nebuneste? Problema nu e ca nu mai poti la varsta asta sa te lasi purtat de pasiune, idealurile mele nu mai corespund cu cele ale fetelor de azi. Cu stefania am gasit comunicarea de care aveam nevoie. Am obosit sa tot investesc si sa tot fac, ca padre Geppetto, papusi de lemn care sa ma minta. E destul! Eu ma opresc aici.
- Va e frica de batranete?
- Mi-e frica de moarte. Dar nu asa, simplu. Mi-e frica de felul ei si de cum ma va prinde, daca va fi in somn, pe strada, la carciuma cu prietenii sau pe un pat de spital. Daca o sa ma doara sau daca o sa ma hacuie. Nu moartea ma sperie, ci amanuntele ei. Mi se termina de tot rabdarea, ma uit la ceas, ma uit si in buletin. Am si un anturaj deprimant, care vorbeste numai despre boli. Cum erau pensionarii pe vremuri, care cumparau ziarul numai pentru rubrica de decese. Cred ca voi proceda radical, ma voi trezi intr-o dimineata si voi refuza sa-i mai vad.
- V-a cotropit o oboseala de a fi, o lehamite existentiala?
- Eu am trait intens totul, si viata sociala, si cea sentimentala. Chiar si momentele de razgandire ale acestei vieti in versuri. Am avut viraje periculoase, am ars intens. M-am implicat in ce am facut. Dar am constatat ca viata merge mai departe si ca nu merge in directia pe care mi-as fi dorit-o, nici cultural, nici social. Am o vaga banuiala ca societatea se poate dispensa si de noi, poetii. Suntem tinuti ca niste bibelouri decorative. In plus, sunt un om cu un spirit autocritic foarte dezvoltat. Nu sunt inca multumit de mine. Mai am multe de facut. Dar nu e un sictir, nu e o resemnare. E doar revolta. Revolta mea e poezia, care, ca si iubirea, trebuie sa triumfe.
( Formula AS Nr. 851 / ianuarie 2009 )
A publicat peste 20 de volume de poezie, are 5 premii literare prestigioase si... patru casnicii la activ. Fire pasionala si nonconformista, a luat-o de fiecare data de la capat, convins ca in literatura si in iubire compromisurile ucid. si-a bandajat ranile sufletesti distiland in cuvinte suferinta, la aceeasi masina de scris, mostenita de la tatal sau. De 12 ani traieste alaturi de scriitoarea Stefania Cosovei, o poveste de iubire cladita pe dragostea pentru literatura si pe credinta in Dumnezeu
"Nu umblu niciodata in sertarele nimanui"
- Se spune ca secretul unei vieti emotionale echilibrate sta in dragostea de care ai parte cand esti mic. Ati simtit si dvs. ca felul de a fi in relatia cu femeile pe care le-ati iubit a fost marcat de ce ati trait in copilarie?
- Am avut o copilarie in care lipsurile datorate vremurilor (m-am nascut in iarna lui '54) au fost estompate de dragostea pana la rasfat a parintilor mei. Tatal meu a scris o carte de cateva sute de pagini despre mine, ma pot lauda ca sunt printre putinii autori cu biografia completa, de la 1 la 5 ani. Cand aveam 12 ani parintii mei au divortat si am trait, pana ce am terminat facultatea, dintr-o pensie alimentara, impreuna cu mama. Trei luni de zile, cat dura vacanta de vara, tata ma lua cu el in Delta, prin locuri numai de el stiute, ce n-au aparut niciodata pe vreo carte postala. Ne rataceam amandoi prin padurea Letea, pandeam impreuna pelicanii, dormeam noaptea pe pontoane plutitoare si mancam conserve de pateu si branza topita. Au fost momente sublime. Dar apoi, tatal meu s-a recasatorit, iar nevasta lui nu ma prea simpatiza. Avand, asadar, o copilarie lipsita de autoritatea tatalui si fiind extrem de rasfatat de mama, am considerat, uneori in mod gresit, ca si femeile din viata mea trebuie sa imi faca toate hatarurile, mofturile, capriciile, sa-mi rabde toanele, ifosele si mendrele. Intrebati-o pe sotia mea, stefania! Este cea de-a patra sotie. si ultima! Suntem de 12 ani impreuna, lucru care nu mi s-a mai intamplat.
- Ce v-a adus si ce v-a tinut atata timp impreuna? Orice relatie este supusa fluxului si refluxului afectiv, care in unele cazuri deterioreaza ce e frumos.
- Pe Stefania am cunoscut-o intamplator, in cartier, la niste prieteni. Am aflat ca-si pierduse sotul, bolnav de cancer, cu trei ani in urma. M-a sedus la ea o bunatate interioara extraordinara. Parea un om coplesit de intamplarile nefericite ale vietii, dar imi placea ca e o persoana puternica, care nu se lasa doborata. Este Capricorn, zodie de pamant, iar eu Sagetator, zodie de foc. Se spune ca pamantul intretine focul si asa este. E un suport, o radacina in viata mea. Relatia mea cu ea a stat de la bun inceput sub semnul cuvintelor. Stefania are talent literar, scrie si ea, si inzestrarea aceasta e recunoscuta si de altii, nu doar de mine. Apoi, nici o relatie nu rezista daca nu exista intelegere profunda si afectiune, toleranta pentru felul de a fi al celuilalt, sprijin si intrajutorare. Mai ales la o anumita varsta, la care pasiunile nu mai sunt la ordinea zilei. Eu sunt dificil, lucrez noaptea, ascult muzica si bat la masina. Noroc cu cele trei usi de stejar ale casei. Eu scriu versuri si critica literara, sotia mea scrie proza. Amandoi am fi indreptatiti la un egoism de tip superior, care te face sa-ti aperi teritoriul, ideile, proiectele de viitor, lucru care in unele cupluri duce la conflict. Dar leacul nostru e dialogul. Vorbim foarte mult, despre cate-n luna si-n stele, uneori ne prinde dimineata stand la povesti. Vorbim de-ale mele, de-ale ei, facem planuri literare, planuri de publicat, vorbim de muzica, de carti sau filme. si intre noi nu incape orgoliul. O relatie buna de iubire nu se poate intemeia decat pe renuntarea la lupta pentru putere. Sa fim sinceri, cand cunosti un om ii schimbi coafura, ii schimbi parfumul, ii schimbi lecturile. Dar astea sunt lucruri care se intampla fara sa vrei sau sa simti. In afara de aceste schimbari de suprafata, poti sugera sau recomanda, dar e o greseala enorma sa incerci sa schimbi pe cineva profund, cu brutalitate. Ori il intelegi si-l accepti, ori nu-l intelegi si atunci mai bine-l lasi in plata Domnului. Intre noi nu e loc nici de rivalitate. Sunt fericit cand vad o pagina sau doua de proza ale stefaniei intr-o revista, cand vad ca ii apare o carte, cand vad ca are presa buna, mai ales pe un domeniu greu. Poezia tine de o sclipire de moment, proza in schimb se construieste. La noi, literatura nu e motiv de cearta, ci obiectiv comun. La un moment dat, cand tot intarzia sa-si incheie romanul, mai mult in gluma, i-am spus ca daca nu-l incheie odata, divortam.
- Scriitorii au nevoie de spatiu personal, de intimitate, de singuratate. Asta n-a fost niciodata prilej de vrajba?
- Exista lucruri care trebuie sa-ti apartina, nu le poti folosi la comun. Eu am biroul meu, ea are biroul ei. Aparatul foto e al ei, cumparat de mine, dar eu nu-l folosesc. Computerul e al ei, masina de scris e a mea. Dar dincolo de asta nu exista al meu si al ei. Daca am un tricou si-i place Stefaniei, i-l fac cadou sau il purtam amandoi.
N-am avut niciodata foarte multi bani, dar m-am obisnuit cum traiam cu mama, care era un om foarte chivernisit, sa aduc tot ce castig si sa pun la comun. In rest, ne respectam reciproc intimitatea. Nu umblu in sertarele nimanui, nu caut in telefon sau in geanta. O fata mi-a spus demult de tot "sa nu intrebi niciodata o femeie la ce se gandeste". Mi-am dat seama de atunci ca dorinta de control, gelozia, posesivitatea sunt pentru oamenii slabi, fara incredere in ei insisi. si-apoi, chiar e plictisitor sa stii ce face si gandeste celalalt in fiecare clipa. Nu trebuie sa-l coplesesti cu o afectivitate exacerbata, pentru ca-l sufoci, dar trebuie sa fii prezent, cand simti ca are nevoie. Uite, eu si Stefania, cand mergem undeva, fie ca e la muzeu, la Uniunea Scriitorilor sau la o lansare de carte, nu stam la masa impreuna. Toata lumea stie cat suntem de legati si de apropiati, suntem niste siamezi mentali, dar fiecare are nevoie de o doza de libertate pentru a-si face cunostinte noi, pentru a discuta cu amicii. si asta nu se face stand de mana cu sotul.
"Oamenii habar nu au de ce se indragostesc, dar au milioane de argumente atunci cand se despart"
- Ati gasit dragostea de care aveati nevoie, dar dupa patru incercari. Altii s-ar fi dat batuti pe parcurs. De unde atata curaj sa o luati de fiecare data de la capat?
- Tocmai lipsa unei familii in copilarie m-a facut sa-mi doresc continuu sa am si eu una. Asa ca am luat-o de multe ori de la capat. Nu doar de patru ori. Au mai fost multe altele, care n-au ajuns la altar. Dar am avut convingerea ca pana la urma va fi bine. Cand m-am casatorit cu Stefania, ofiterul de la starea civila era un vecin, acelasi care oficiase si in cazul celorlaltor trei. Cand m-a vazut, mi-a spus: "Traiane draga, eu te-am nenorocit de trei ori. Te dau pe mana altcuiva". si a oficiat o doamna, care se pare ca a avut mana buna.
- De ce nu a functionat in celelalte cazuri?
- Intr-un interviu mai vechi in "Formula AS" spuneam - si imi mentin parerea - ca oamenii habar nu au de ce se indragostesc, dar au milioane de argumente atunci cand se despart. Prima casnicie s-a stricat din vina mea. Intervenise plictiseala matrimoniala. Prima mea sotie, pe care o respect enorm, era foarte preocupata de cariera ei universitara. Era un om intransigent si foarte ambitios. Tintea departe si avea asteptari mari de la mine. N-am iubit-o prea tare, dar era singurul om in care aveam incredere. Regret enorm suferinta pe care i-am provocat-o atunci. N-o merita. A doua a fost pasiune la prima vedere, dar a durat doar trei luni, din care doua am fost plecati in concedii. Cum ne-am intors de la Sfat, ea s-a schimbat radical, a inceput sa-mi faca program, cand vin, cand plec. Cand ai alaturi un om care nu are o viata interioara bogata, care nu viseaza nimic, n-are ambitii secrete, te golesti si tu. Iar daca nu viseaza nimic si in plus devine si tiran, mai bine iti iei talpasita. A treia s-a stricat incet. Intr-o zi, m-a rugat sa-i aduc din geanta tigarile si acolo am dat peste o scrisoare cu aranjamentul ei de plecare in strainatate, despre care nu-mi spusese nimic, desi eram casatoriti de trei ani. Am pus frumos scrisoarea la loc si n-am zis nimic. Apoi am plecat la pescuit doua saptamani. Ea mi-a dat un ultimatum si eu am mai plecat doua saptamani la pescuit, cu alta fata. Nu mai aveam ce vorbi. Cand m-am intors, am gasit casa ca dupa zugravit. Acum, doua dintre fostele neveste stau pe aceeasi strada cu mine.
- Cum e dragostea acum, la varsta matura?
- La varsta mea dragostea este o intelepciune. Ma ajut de un citat biblic: "si de-as avea darul prorociei si tainele tale toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic un sunt". Marin Preda a spus-o mai simplu: "Daca dragoste nu e, nimic nu e. Dragostea indelung rabda, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul". Cu timpul, dragostea se spiritualizeaza, se infiripa printre crapaturile existentei, ca o planta miraculoasa aducatoare de viata, se intelepteste si se revarsa asupra celor din jur ca o apa binefacatoare. Pentru ca dragostea inseamna viata.
- Se spune ca artistii nu iubesc ca oamenii de rand. Au ei nevoi mai speciale?
- Artistii se rasfata. Isi inventeaza drame personale, mici puneri pe scena publica, spectacole de la care adesea sunt absenti... chiar ei, care ar fi trebuit sa fie actorii principali. A iubit Eminescu altfel decat muritorii din jurul lui? Nu! Dar a stiut sa exprime acest sentiment cum putini au facut-o. Versurile mele ascund o indoiala in privinta autenticitatii sentimentelor. Am fost de prea multe ori dezamagit. Daca as fi scris cate o carte de fiecare data, l-as fi depasit pe nemuritorul Balzac. De altfel, intreaga literatura moderna are structura unui imens, necuprins discurs de dragoste... fie el si poetic. Daca marea poezie este o poezie a nefericirii, este pentru ca literatura nu se naste din fericire si imbuibare. Poezia e o pastila de uitat, un bandaj pentru toate aceste suferinte, o exorcizare a neimplinirii. Daca imi recitesc o antologie de poezie, pot spune cu exactitate cu ce iubita eram in perioada in care am scris anumite poeme.
- Fericirea si starea de a fi in iubire tin si de puterea exagerarii, de constructia mentala?
- Evident, sentimentul ti-l construiesti caramida cu caramida. Am trait la viata mea si dragoste la prima vedere si mi s-a intamplat nu o data. Dar pot spune ca asta nu e suficient, nu e o garantie. Cred mai tare in relatiile construite, in reciprocitatea sentimentului, in transferul care exista. Dar nu e suficient sa-ti amplifici singur mental o pasiune, daca de cealalta parte nu ai nici un ecou. Un vers de-al Beatles-ilor spunea: "The love you take is equal to the love you make" - dragostea pe care o primesti este egala cu cea pe care o oferi.
"Lumea de astazi este ahtiata dupa sentimente, dar nu are curajul sa se implice"
- Cum v-ati ridicat din esecurile de care ati avut parte? Fiecare nereusita in dragoste lasa urme.
- Am fost camilpetrescian si mi-am spus ca vina nu e a ei, vina e a mea, ca am crezut in aceasta relatie. M-am analizat, mi-am stabilit doza mea de vinovatie. si nu mi-a picat bine, evident. In plus, cand esti si persoana publica, lumea te comenteaza altfel. A durut. Micul meu metabolism afectiv a fost dat de fiecare data peste cap. Suferinta din dragoste te poate aduce uneori la solutii extreme, la ganduri sinucigase. Depinde si de unde cazi, eu am cazut de sus de foarte multe ori. Dar sunt un om lucid, m-am adunat si am mers mai departe.
- Scriitorii sunt inclinati uneori sa-si hraneasca aceste drame. Exista o voluptate a suferintei?
- Unii si le insceneaza, si le cauta si le racaie cu penita, ca sa mai curga niste sange textual, dar sunt si oameni care privesc cu seninatate sau aparenta seninatate. Eu sunt un simulant, un senin aparent. I-am spus odata stefaniei: "Iti dau trei luni din viata mea sa le traiesti, sa vedem apoi daca te gasesc pe linia de tren sau spanzurata pe undeva". Nu i-a picat bine, mi-a parut rau dupa aia, ar fi putut sa-mi spuna si ea acelasi lucru. Zestrea ei de suferinte e la fel de mare.
- Va mai regasiti in lumea de azi? Nu vi se pare alienata, saracita de sentimente?
- Nu exista viata indeajuns pentru cata iubire este pe lumea asta. Lumea de astazi este ahtiata dupa sentimente, dar nu are curajul sa se implice. Vor ceva de-a gata, nimeni nu e pregatit sa dea. Cred ca tine de o comoditate afectiva si de o lipsa de educatie a sentimentelor. Epocii de azi ii lipsesc niste modele si niste repere in materie de viata de cuplu si de familie. Divorturi existau si pe vremuri, ceea ce s-a schimbat acum e ca multe cupluri nu mai pun la baza sentimentul, ci statutul social sau capitalul de imagine. Iar comunicarea lipseste cu desavarsire. Traim o forma noua de alienare. Oamenii ar trebui sa-l redescopere pe Dumnezeu. Recunosc ca aici sunt putin conservator. Biserica si familia sunt doua valori in care cred profund.
- Isi mai gaseste faptul de a scrie poezie ecou intr-o lume despiritualizata?
- Balanta sensibilitatii s-a schimbat, e drept. Acum se mai citeste proza, poezia este pentru connaisseuri, dramaturgia e pentru un grup de elita. Dar dragostea si poezia nu mor niciodata. Mai intra in coma din cand in cand, dar ele se cer mereu reinventate. Nu mai traim la 1800, e o lume in miscare, ce intalneste si alte moravuri.
- De ce scrieti?
- Din convingere. Din acelasi motiv pentru care m-am incapatanat sa-mi fac o familie. Tot ce stiu si pot sa fac este sa transmit niste emotii, iar poezia este o emotie condensata in cateva sintagme. Scriu, pentru ca mai cred in nevoia de emotie, fara de care ne-am instraina cu totul. si scriu pentru placerea mea. Nu fac parte dintre cei care scriu cu efort.
"Am obosit sa tot investesc si sa tot fac papusi de lemn care sa ma minta"
- Care sunt bucuriile dvs. acum?
- Ma bucur ca sunt in viata si ca traiesc, cum spunea Nichita, in timpul vietii noastre, nu in timpul vietii altora. Sunt contemporan cu niste lucruri care ma socheaza. Ma bucur ca am reusit sa trec prin niste evenimente, incepand cu decembrie '89, ca m-am miscat, ca n-am ramas incremenit in proiect. Ma bucur pentru ca scriu niste versuri care au ecou si pentru ca am o carte gata, pe care nu ma grabesc s-o public.
- Ce loc ocupa in viata dvs. iubirea?
- Ocupa un loc pe strapontina, la un spectacol al lumii pe care-l vedem cu totii, fiindca n-am prins loc in tribune. E o forma de autorespect, faptul ca am constiinta valorii acestui sentiment. Dar in nici un caz nu mai este vorba de ce a insemnat acum 30 de ani. Atunci era pe locul principal, imi conducea viata si am si actionat radical, ghidandu-ma dupa ea ca dupa steaua polara. Crezi ca batranului leu i s-au tocit coltii? Crezi ca, daca as vrea, nu m-as mai putea indragosti nebuneste? Problema nu e ca nu mai poti la varsta asta sa te lasi purtat de pasiune, idealurile mele nu mai corespund cu cele ale fetelor de azi. Cu stefania am gasit comunicarea de care aveam nevoie. Am obosit sa tot investesc si sa tot fac, ca padre Geppetto, papusi de lemn care sa ma minta. E destul! Eu ma opresc aici.
- Va e frica de batranete?
- Mi-e frica de moarte. Dar nu asa, simplu. Mi-e frica de felul ei si de cum ma va prinde, daca va fi in somn, pe strada, la carciuma cu prietenii sau pe un pat de spital. Daca o sa ma doara sau daca o sa ma hacuie. Nu moartea ma sperie, ci amanuntele ei. Mi se termina de tot rabdarea, ma uit la ceas, ma uit si in buletin. Am si un anturaj deprimant, care vorbeste numai despre boli. Cum erau pensionarii pe vremuri, care cumparau ziarul numai pentru rubrica de decese. Cred ca voi proceda radical, ma voi trezi intr-o dimineata si voi refuza sa-i mai vad.
- V-a cotropit o oboseala de a fi, o lehamite existentiala?
- Eu am trait intens totul, si viata sociala, si cea sentimentala. Chiar si momentele de razgandire ale acestei vieti in versuri. Am avut viraje periculoase, am ars intens. M-am implicat in ce am facut. Dar am constatat ca viata merge mai departe si ca nu merge in directia pe care mi-as fi dorit-o, nici cultural, nici social. Am o vaga banuiala ca societatea se poate dispensa si de noi, poetii. Suntem tinuti ca niste bibelouri decorative. In plus, sunt un om cu un spirit autocritic foarte dezvoltat. Nu sunt inca multumit de mine. Mai am multe de facut. Dar nu e un sictir, nu e o resemnare. E doar revolta. Revolta mea e poezia, care, ca si iubirea, trebuie sa triumfe.
( Formula AS Nr. 851 / ianuarie 2009 )
Postări
raportu' de la DNA se pune la socoteala...?
RăspundețiȘtergereaha... inseamna ca m-ai spune... dar chiar la DNA?
RăspundețiȘtergeresau m-ai pastra???
deja am intrat in ceatza...