" Nici astăzi nu sunt altfel..."

acolo unde am crescut eu, oamenii nu minţeau decât atunci
când moartea îi lovea în stern şi nici măcar ei nu ştiau.
se străduiau să îmi arate frunzişul încă verde,
dar eu auzeam numai cuvintele din spatele cuvintelor,
nu le luam în seamă privirea opacă
mergeam cu ei, pas la pas, ca o umbră supusă
şi zâmbeam.

nici nu mă simţeau deseori, nici nu îşi imaginau
că, aşa mică şi neînsemnată cum eram,
se adunau în mine adevărurile dure,
densitatea lor nefirească se făcea ghem
de sârmă ghimpată.

aşa ridicam în faţa urii stabilopozi de dragoste,
aşa le spălam mâinile, tălpile,
până când şi cea mai banală întâmplare
li se dezvăluia ca o revelaţie
şi nimic nu le mai măcina sufletul sau trupul,
cel puţin o dimineaţă.

dar pentru toate acestea vei plăti un preţ
îmi spunea, cu inimă grea, mama tatălui,
aminteşte-ţi că dincolo de linia destinului
nu vei putea trece niciodată.

oricâtă dragoste ar fi, oricâtă moarte nu.

(Ela Victoria Luca )