duminică, 25 ianuarie 2009

Darul nedorit...



Dimineata mi-am zvarlit mreaja in mare.
Din strafunduri intunecate am scos
lucruri stranii la-nfratisare,
si fiecare – ciudat de frumos:
unele straluceau ca zambetele,
unele scanteiau ca lacrimile,
iar altele se imbujorau ca obrajii unei mirese.
Cand cu povara zilei in spate
m-am intors acasa,
iubirea mea lenevind in gradina, agale,
smulgea dintr-o floare petale.
Cumpatul, pentru o clipa, mi l-am pierdut,
si-apoi, la picioarele dragii am pus
tot ce scosesem din mare,
ramanand tacut.
Ea, privindu-le, a spus:
“ Ce ciudatenii sunt astea?
Nu cred ca sunt de vreun folos…”
Fruntea mi-am plecat de rusine, ros
de un cuget amar:
“N-am sangerat pentru-acestea,
nu le-am targuit din bazar,
nevrednice-s sa i le-aduc in dar…”
Apoi toata noaptea le-am zvarlit, arar,
Una cate una, pe-ale ulitei praguri.
Dimineata au venit calatori; le-au cules
Si le-au dus departe, in straine meleaguri.

(Rabindranath Tagore)...

Un comentariu:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.