" M-ai rugat sa astept..."

m-ai rugat să aştept şi din zid am început să smulg

cărămidă cu cărămidă

în timp ce simţeam cum nu mai iubeşti

am fi putut trăi aşa, în spărtura asta

să ţinem pe genunchi plăceri minuscule, fleacuri

să ne ştergem mâinile unul de celălalt

după atâta praf, după atâtea lucruri ascunse

aşa trece şi somnul de partea cealaltă

ochii se ridică, se încolăcesc pe stâlpul casei

rămân ficşi

iar din noi se pierd celule vii

când mâinile se mişcă pe sub cuvinte şi ne strâng

ne sufocă lent, până începe tremurul, căderea

sfârşitul.

(Ela Victoria Luca)