marți, 21 iulie 2009

" Chiar aşa cu orice preţ, să vrei să reuşeşti în viaţă? "



Nu arăta că doare, nici cum, nici cât şi nici de ce! Dar mai ales nu-ţi expune slăbiciunile, locurile sensibile, sufletul, inima, visele, aspiraţiile, lacrimile.
Un loc comun, ca atatea altele, mult prea comun, prea intrat în ADN-ul ce ne defineşte, compunându-ne zilele şi nopţile, clipele, viaţa. Puterea de a reuşi.
Puterea! Ăsta e locul comun. Forţa, izbânda, succesul, biruinţa. Nu ne putem permite să fim prieteni cu cineva slab, nu dă bine... Ne pune într-o lumină nefavorabilă, ne anulează disperatul efort de a zidi lumea de lume, privirea de privire, lumina din ochi de umbra dintre gene. Ne trage în jos, ne umileşte în faţa lumii din care tocmai am scăpat urlând. Ne duce spre o zonă deloc confortabilă a eşecului, a renunţării, a înfrangerii din social. Nu e bine!
Suntem PUTERNICI!
Nu avem dreptul să fim slabi! Nu ne mai putem permite să fim slabi. Indiferent de ce ar trebui să insemne asta. Nu trebuie să ne vadă lumea punând genunchiul în pământ, chiar dacă gestul ăsta e suprema reverenţă faţă de un crez, faţă de un ideal, faţă de o fată-femeie-copil ce ne împlineşte aşa cum nu ar putea să o facă nici o victorie de care şi-ar aminti cel mult două zile gaşca alcoolicilor din colţ.
Suntem ÎNVINGĂTORI!
Nu avem treabă cu locul doi! Acela e bun doar pentru scripte, pentru bazele de date ce ajută la definirea unor statistici utile, celor care vor veni să ocupe, luptând mereu şi mereu, un alt loc întai. Nu mai trecem în amintiri cu o fântână, cu un copac, cu o casă sau cu un copil. Ne trebuie reuşita, victoria, izbânda. Nu mai putem recunoaşte o o grădina cu flori, ăsta e romantism. Noi suntem aplicaţi! Ne descurcăm mult prea bine cu o listă de premianţi, o înrămăm şi ne e suficient. Ne-am asigurat nemurirea!
Avem SUCCES!
Brusc facem parte din categoria fericiţilor, a împliniţilor. Avem de acum un loc bine stabilit în rândul celor ca noi. Nu contează câte vise am ucis pentru a ajunge aici, câte speranţe am frânt, ce idealuri am călcat în picioare. Suntem noi cu ai noştri între noi şi astfel de intrebări nu se pun. În urma fiecaruia se întinde o lungă listă cu slăbiciuni ce au trebuit date la o parte, chiar dacă prin listele astea găseşti toate motivele pentru care ele există. Din vise, din aspiraţii, din idealuri, din dragoste, din iubire am venit aici pe planetă, doar că acum, când "TREBUIE", când presiunea lui ACUM e mai mare ca oricând, nu ne mai putem permite să fim compuşi din altceva decât granit, aluatul campionilor.

Chiar aşa cu orice preţ?

Chiar aşa cu orice risc?

Chiar aşa cu orice chip?

Să vrei să reuşeşti în viaţă...

Să poţi?!

( Florin Chilian - Jurnalul Naţional / 29.05.2006
)


click pe titlul postării: Florin Chilian - Salvează-mă de mine




4 comentarii:

  1. "Suntem ÎNVINGĂTORI!" Ba ne mintim frumos. Lumea asta nu va creste decat prin umanism. Am intalnit si eu mutanti care spun ca nu plang niciodata, ca stiu doar sa fie invingatori. Numai ca eu cred ca astia-s cei mai depresivi si cei mai neadaptati dintre toti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine te-am regăsit, draga mea dragă.

    E greu să fii fericit, spun unii.
    Nu vor reuşi niciodată, nici să fie învingători, nici să fie fericiţi pentru că au sufletul ocupat cu ură, mult pre multă ură.

    Uită să trăiască frumos, gândurile lor sunt ocupate permanent cu viaţa altora.

    Eu plâng foarte rar, în rest îmi trăiesc viaţa cum cred eu de cuviinţă, dar sunt fericită că o trăiesc pe-a mea şi nu pe-a altora, încercând să demonstrez tuturor că altul este mizerabil, neadaptat sau depresiv.

    E greu să fii fericit, e greu să dăruieşti, e mai usor să să iei la palme permanent pe cineva, numai fiindcă îţi urlă şi iar îţi urlă...nu ştiu ce , pe nu ştiu unde...

    Da, sunt o Învingătoare, prin simplul fapt că am puterea să mă ridic din mizeria în care încercă unii să mă arunce numai pentru că le tot urlă de ani şi ani...



    Te îmbrăţişez, draga mea dragă!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bun Chilian... Chitarist bun, compozitor foarte bun... Bun versificator...

    RăspundețiȘtergere
  4. De ce omul nu poate sta linistit in banca lui, de ce trebuie in permanenta sa impunga pe celalalt apostrofandu-l mai direct, mai indirect, insa tot cu gandul sa demostreze ca el este putred de destept iar ceilalti...prosti.
    Cata saracie si miicime in astfel de suflete!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.