marți, 7 iulie 2009

><><><><><><



El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

( Nichita Stănescu )



click pe titlul postării: Gheorghe Zamfir - Doina


3 comentarii:

  1. "Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
    ca sângele.
    Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
    Eu am trecut prin el.
    El a trecut prin mine.
    Eu am rămas un pom singur.
    El
    un om singur."

    Finalul este devastator.

    Nichita citit la 2 dimineaţa este la fel de magnific.
    Şi totuşi liniştea ce mă-nconjoară, face poezia acesta ceva rar întâlnit şi citit.

    Îmbrăţişări şi mulţumiri!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce poezie... Minunat. Aş fi selectat exact versurile pe care le-a selectat Geanina, mi-a luat-o înainte...

    RăspundețiȘtergere
  3. "Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
    ca sângele.
    Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva."
    si totul pentru ca el sa ramana un pom singur si eu...la fel!
    Frumos ati gandit-o...frumoasa doamna, scotandu-o de pe rafturile uitarii!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.