vineri, 12 iunie 2009

**** **** ****



În povestea copacilor goi
Scârţâind într-o singură uşă
Este vorba de noi amândoi,
Este vorba de foc şi cenuşă.
Doi copaci fără frunze pe drum,
După cum îi priveşte înaltul
Doi copaci prin sărutul de sus
Aplecându-se unul spre altul.


Toată vara au fost numai ploi
Şi-au fost stele in nopţi fără stele
Şi prin toamna şederii în noi
Cade ultima frunză pe ele.
În zadar către tine întind
Nişte crengi ce-mi fuseseră braţe,
Alte uşi se aud scârţâind
De tomnatecul vânt să se agaţe.


Nu mai suntem decât doi copaci,
Vor veni tăietori să ne tundă,
Vor lua crengi toţi copiii săraci
Pentru flacăra lor muribundă.
Şi chiar dacă mă vei mai iubi
Peste crivăţul iernii ce vine
Fără braţe, cu ochii pustii
N-am să am ce întinde spre tine.


Spune-mi pădure cu frunza rară
Unde-i iubirea de astă vară?
Nu ştie iarna să se îndure
De noi, copacii fără pădure.


( Adrian Păunescu )


click pe titlul postării: Tatiana Stepa - Copaci fără pădure
(un cântec frumos... o voce deosebită )


2 comentarii:

  1. Versuri extraordinare, o melodie deosebită. Îmi place mult Tatiana Stepa, probabil că o voi pune şi eu pe blog cât de curând...

    RăspundețiȘtergere
  2. Pana si copacii inspira iubire, privindu-i... parca-si soptesc cuvinte despre lucruri vazute, poetul, alinta in vers durerea realitatii de astazi, defrisari fara minte!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.