sâmbătă, 16 mai 2009

" Aduceti-va aminte ca sunteti in viata!"



Toti: orasul, tara, planeta
Dormeau.
La urma urmei,
Ce altceva ar fi putut face,
Ma intrebam
Si-i priveam induiosata cum dorm:
Unii cu eleganta si gratie,
Altii grosolani, labartati peste ceilalti,
Altii zvarcolindu-se, munciti de cosmaruri,
De remuscarea ca dorm,
Altii, dimpotriva, fericiti
Ca au reusit, in sfarsit,
Cu neuroleptice, cu exercitii yoga,
S-adoarma.
O mare de trupuri inerte
Acoperind pana in zare
Strazile, vaile, muntii
Pe valurile careia oricine
(Cu singura conditie sa fie treaz
Sau cel putin somnambul)
Ar putea inainta
(Dar spre ce?),
O mare fara tarmuri, inerta,
Aproape moarta.
Aproape moarta?
Si deodata m-a cuprins o spaima nebuna
Ca nu vor mai fi in stare sa se trezeasca
In zori,
Ca vor uita pana atunci gesturile trezirii,
Ca vor uita chiar si somnul,
Aceasta ultima dovada a fiintei.
Si am inceput sa le strig
Va implor, va conjur
Nu uitati ca dormiti,
Aduceti-va aminte
Ca sunteti in viata...

(Ana Blandiana)


Un comentariu:

  1. "Si deodata m-a cuprins o spaima nebuna
    Ca nu vor mai fi in stare sa se trezeasca
    In zori,
    Ca vor uita pana atunci gesturile trezirii,
    Ca vor uita chiar si somnul,
    Aceasta ultima dovada a fiintei"- gesturile trezirii şi somnul - ca ultimă dovadă a fiinţei, mi-a plăcut această percutantă aducere aminte a unora dintre stările omeneşti...

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.