vineri, 8 mai 2009

"... se decupează din viaţă după voie..."



există un oraş
ca o pâine uscată
un oraş în care dacă cineva ar ţipa
toate lucrurile de acolo ar ţipa odată cu el

chiar şi lucrurile aşezate de oameni
pe pervaz

acolo trebuie să întâlneşti
pe străzile lungi şi roşii
ca nişte revărsări de lavă
o fată
aşa cum trebuie să întâlneşti
un om fericit atunci când plouă

fata aceasta
merge pe sub cerul în formă de umbrelă
lumea toată i se reflectă în unghii

creşte se micşorează devine invizibilă
se decupează din viaţă
după voie
are vise
în urma ei rămân multe eşarfe albastre
se pot vedea
agăţate de copaci
sunt visele ei mami
spune un copil părintelui

fata
se roagă înainte de drum
să aibă puterea să se roage
face noduri marinăreşti la şireturi şi îşi spune
/azi voi ajunge la capătul lumii cum ajunge un peşte la marginea acvariului
voi colora ochii oamenilor ei vor simţi ca şi când ar avea o geană sub pleoapă
îşi vor pune dorinţe/ (şi aici face o fotografie soarelui)

pare
singură
şi
uşor de iubit
ca o operă de artă

inima ei hoinăreşte necontenit
prin trup
astfel încât
şi o picătură de ploaie căzută pe ceafă
contează

urmăriţi-o cu privirea
cum înfloreşte citind aceste versuri cum sufletul ei
face piruete
iute iute
de atrage intreg universul spre ea

nu-i spuneţi nimic
pentru că acum are fragilitatea unor
coarne boureşti.

(Stefan Ciobanu)


Un comentariu:

  1. Nu am mai citit până acum poezii ale acestui autor, trebuie să recunosc. Dar de cum am citit că "există un uraş ca o pâine uscată" am simţit frisoane plăcute... "pare
    singură
    şi
    uşor de iubit
    ca o operă de artă" - foarte frumos...

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.