La salul cel negru privesc ca nebun
Si-n sufletu-mi rece durere adun.
Pe cand eram tanar si-n toate credeam,
O juna grecoaica frumoasa iubeam.
In calde alinturi de foc m-a-nvalit –
dar ziua cea neagra curand a sosit.
Sedeam la o masa cu prietenii mei,
Cand bate la usa un jalnic ovrei.
“Tu stai – imi sopteste – cu prieteni la masa,
grecoaica ta insa-i cu altul la masa”,
Blesteme atuncea si aur i-am dat.
Un rob de credinta in graba-am chemat.
Sarii pe-un cal sprinten ce-n vant se avanta.
E moarta in mine iertarea cea blanda.
La usa grecoaicei mi-s ochii in ceata,
O grea ameteala in ghiare ma-nhata.
Ma-ndrept spre stiutul iubirii divan
Si vad cum grecoaica saruta-un armean.
Ma-ntunec la fata: scrasneste otelul!
Sa-si curme sarutul n-apuca miselul!
Ii calc in picioare cadavrul, privind
Nemernica fata ce tace palind.
Vad sange suvoaie curgand clocotit
E moarta grecoaica, iubire-a pierit.
Cu salul ei negru – in ganduri pierdut,
De sange eu spada mi-am sters-o tacut.
In Dunare – noaptea cand cade pe maluri –
Cadavrele robul le-arunca in valuri.
De-atuncea de ochii vrajiti nu-mi mai pasa,
De-atuncea n-am parte de-o noapte frumoasa.
La salul cel negru privesc ca nebun
Si-n tristul meu suflet durere adun.
(Alexandr Sergheevici Puskin)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu