marți, 24 martie 2009

Sunetul ploii...



Azi am văzut, înfiripată, fiinta ploii mlădioase :
Avea o haină cenusie si fosnitoare de mătase.

Purta pe umeri mii de lanturi subtiri, până la brâu,
Dar le zvârlea pe rând, în treacăt, pe apa tulbure din râu.

Si de inele fără număr îi erau mâinile-ncărcate,
Si le scotea, pe fiecare, si le zvârlea pe lac, pe toate.

Lângă răzoare, prin grădină, trecea fosnind de-atâtea ori !
Si răsturna cu poala rochii, pe brazdă, proaspetele flori.

În urmă străbătând orasul, sub mâna–i geamurile toate,
Sub coardele de apă fură în mii de harfe preschimbate.

Dar ploaia cea strălucitoare, pe umăru-i, ca un urcior,
Întunecat si plin de apă, purta neistovitul nor.

Si-n toate inimile noastre, pe rând, trecând ca un paharnic,
Turna ca-n cupe fără număr, dintr-însul, plânsul cel zadarnic.


Alice Călugăru
(1886 - 1957)



Un comentariu:

  1. "Si-n toate inimile noastre, pe rând, trecând ca un paharnic,
    Turna ca-n cupe fără număr, dintr-însul, plânsul cel zadarnic" - superb. Îmi permit să adaug câteva versuri desprinse dintr-o poezie pe care am scris-o mai demult:

    "De-ar fi să plouă un mileniu şi mai mult,
    N-aş mai ieşi din casă şi aş sta să te ascult,
    Cum taci... Cum taci...
    Să simt cum în tăcere mă îmbraci..."

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.