Pe aceleasi trepte în piatrã
albe nu, nici roz
dansãm un pas
când nu-ntelegem ceasul
si nici nu stim
de ce rotind
copacul lumii înflorit în tainã
cu mângâieri din nesfârsit -
spre noi
priveste acum o ramurã uscatã
în clipa noastrã datã
dintr-un ceas
înseninãm tristetea
sãrutând
icoana vietii singure
în care am si trecut
dansând un pas si atât
pe aceleasi trepte-n piatrã
albe nu, nici roz.
(Cristian Fara)
Postări
Frumoase versuri, frumoase fotografii... Trecutul ne ajunge întotdeauna din urmă, suntem obligaţi să privim tot timpul înapoi, chiar şi atunci când nu ne face plăcere...
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru ca, din nou, ai trecut pragul "casei" mele. Te mai astept! "Usa" e deschisa oricand!
RăspundețiȘtergere