N-am sa va spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am sa va spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Cand bate vantul peste delta, trestiile
Lin se leagana, vii se leagana, vii fosnesc.
N-am sa va spun pe cine astept, dar astept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboara.
Toate cantecele lumii, toate, s-o stiti,
Incap intr-un flaut, intr-o vioara.
Cerul n-are margini, stelele au,
Miez si margini de foc are si soarele.
Vantul de seara mi-a spus c-o sa moara
Dac-o sa-i rupeti in drum picioarele.
Ce sa fac, dudule? Incotro s-o apuc?
Ma striga din patru parti zarile.
Muntii cu paduri cu tot mor sufocati
Si-n curand o sa moara sufocate si marile.
N-am sa va spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am sa va spun pe cine iubesc, dar iubesc,
Crangurile sunt pline de flori si de iarba
Si de arbori plapanzi care cresc.
( Zaharia Stancu )
"N-am sa va spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
RăspundețiȘtergereN-am sa va spun pe cine iubesc, dar iubesc" - coincidenţa face ca şi eu să îl am pe blog - la "Condeie de aur" - pe Zaharia Stancu. Aceste două versuri extraordinare tocmai prin simplitatea lor rămâi în admiraţie. Cât de simplu pot fi transmise trăiri interioare intense pe care le percepem cu toţii de-a lungul vieţii...
In fiecare zi altceva despre iubire, dor si tot ce cuprinde el, ce mai incolo, suntem indragostiti si cuprinsi de frumusetea primaverii
RăspundețiȘtergere