miercuri, 22 aprilie 2009

... fara raspuns...



De ce te-oi fi iubind, femeie visatoare,
care mi te-ncolacesti ca un fum, ca o vita-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu frageda, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingasa
ca firul de iarba ce taie în doua
luna varateca, azvârlind-o în ape,
despartita de ea însasi
ca doi îndragostiti dupa îmbratisare?…

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare caprui rasarindu-mi peste umar,
tragând dupa el un cer de miresme
cu nouri subtiri fara umbra?

De ce te-oi fi iubind, ora de neuitat,
care-n loc de sunete
goneste-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunza cazând. Ca o rasuflare-aburita de ger.

(Nichita Stanescu)


2 comentarii:

  1. M-oi intoarce la tine, ma simt aici tare bine, mi-a fost dor de ce gasesc aici, acum o sa ma odihnesc nitel, sunt tare obosit, am venit sa-ti multumesc pentru gandurile tale frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  2. Vin cu mare plăcere de fiecare dată pentru a-mi lua doza de poezie cotidiană. Astăzi am fost şi mai răsfăţat, fiindcă l-am recitit pe Nichita...

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.