duminică, 5 aprilie 2009

Dor de noi...



Mi-e dor de ea ca nimanui
Ca unui vechi nomad de drumul lui
Port rani adânci în ochi si-n trup,
Vesmintele de-argint le rup.

Astept trecutele iubiri,
Conturul bratelor subtiri
Si parul amintind de ploi,
Si vechea urma din noroi.

Dar urma ei s-a sters demult
De cine azi sa prea-ascult?
De vântul ce-mi închide usi
De greieri sau de carabusi?

Mi-e dor de ea ca nimanui
Ca unui vechi nomad de drumul lui
Port rani adânci în ochi si-n trup,
Vesmintele de-argint le rup.

( Ion Banuta )


Un comentariu:

  1. Superbă poezia, chiar vroiam să o recitesc. Datorită ţie, mi-am reamintit toate versurile... Mulţumesc.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.