"... cere... mangaie... doare..."

… Şi iar mi-e sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot …

Aşa ! … dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă …

Şi cale gândului se-nchide
Doar lacrimile văd şi cer …
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură …
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer …

( Elena Farago )