Mi-e dor de ea ca nimanui
Ca unui vechi nomad de drumul lui
Port rani adânci în ochi si-n trup,
Vesmintele de-argint le rup.
Astept trecutele iubiri,
Conturul bratelor subtiri
Si parul amintind de ploi,
Si vechea urma din noroi.
Dar urma ei s-a sters demult
De cine azi sa prea-ascult?
De vântul ce-mi închide usi
De greieri sau de carabusi?
Mi-e dor de ea ca nimanui
Ca unui vechi nomad de drumul lui
Port rani adânci în ochi si-n trup,
Vesmintele de-argint le rup.
( Ion Banuta )
Postări
Superbă poezia, chiar vroiam să o recitesc. Datorită ţie, mi-am reamintit toate versurile... Mulţumesc.
RăspundețiȘtergere