luni, 27 aprilie 2009

" Ma rog la toate cate sunt..."



Ma rog luminii sa coboare
Umbland peste padure ca o boare -
Brazilor adormiti ma plec sa le sarut
Barbile lungi- frunzisului cazut
Pasii mei rari ii povestesc in soapte
Spaime cerbilor de miazanoapte.
Ma rog peregrinului, tristului vant,
Sa uite daca sunt sau nu mai sunt,
Sa poarte printre lacuri mai departe
Viata de pasare a frunzelor moarte -
Ma rog padurarilor sa lase
Deschise usile colibelor joase,
Cararilor ma rog sa ma caute poate
Cand noaptea va fi dusa jumatate,
Si-ntr-un tarziu ma rog Craiului Nou
Sa-mi sape cavoul in timp, in ecou,
Cand raza lui halucinanta, rece,
Pierduta prin vazduh ma va petrece.
Pe urma n-am sa ma mai rog nimanui -
Va creste pe arbori muschiul verzui
Si frunzele-au sa plece si-au sa vie
Cu nesfarsita lor monotonie.

( A. E. Baconsky )


2 comentarii:

  1. "Ma rog padurarilor sa lase
    Deschise usile colibelor joase,
    Cararilor ma rog sa ma caute poate
    Cand noaptea va fi dusa jumatate,
    Si-ntr-un tarziu ma rog Craiului Nou
    Sa-mi sape cavoul in timp, in ecou" - pe mine, cel puţin, mă încânţi de fiecare dată cu astfel de versuri...

    RăspundețiȘtergere
  2. "Ma rog la toate cate sunt..."sa te prind de mana si sa te urc, sus pe culme, s'apoi sa ma culc la tine-n poala visand odata cu brazii cei falnici si adormiti, sarutandu-ti pletele si mangaind cu dor acest vis.
    p.s.
    mi-am permis sa completez acest tablou al poetului

    RăspundețiȘtergere